PAGINA FOLCLORULUI BARGAUAN
-
View the full image
foto
-
View the full image
foto
-
View the full image
foto
TRADIŢIILE ŞI DATINILE SE REVIGOREAZĂ LA TIHA BÂRGĂULUI
Activitatea cultural artistică din comuna Tiha Bârgăului a avut, în decursul anilor, o veche şi rodnică tradiţie. Din datele pe care le avem, amintim câteva momente mai importante din această activitate, desfăşurată în toate satele aparţinătoare comunei.
In anul şcolar 1951-1952, când era invăţător suplinitor pe Valea Tureacului, in perioada alfabetizarii, viitorul profesor Teo Vrăsmaş a reuşit să intocmească, pe o scenă improvizată în şura preotului, un minunat program artistic, realizat cu tinerii din acest cătun, pentru care a fost felicitat de către organele raionale şi premiat, cu un patefon şi 6 placi. Acest spectacol a fost reluat, în satele Mureşeni, Tiha şi Dorolea, prin deplasarea echipei cu căruţele, Tureacul, in acea vreme, aprinzând o nouă făclie cultural artistică, pe Valea Bârgăului. La şcoala din Tiha Bârgăului, unde funcţionează ca director în perioada 1966-1969, desfăşoară o activitate deosebit de bogată, atât din punct de vedere didactic, prin coordonarea celor 9 şcoli din raza comunei, cât şi din punct de vedere cultural-artistic. La Tiha reînfiinţează vechiul cor sătesc, pe patru voci, care a interpretat ‘’Tricolorul’’, sub bagheta învăţătorului Ţifu Marius, pentru prima dată după al doilea război mondial, pe scenele căminelor culturale din comunele de pe Valea Bârgăului.
Dintre realizările sale mai trebuiesc amintite următoarele: înfiinţează un grup vocal de femei, cu repertoriu de compoziţii originale ale profesorului de muzică Octavian Costinaşiu, de la liceul din Prundu Bârgăului, pe versuri culese din folclorul local de Vrăsmaş Teodor (‘’Cucule pană pistruie’’,’’Eu sunt fată din Tiha’’, ’’Dragu-mi să cânt, să joc’’,etc.); alcătueşte un montaj literar muzical-coregrafic întitulat ‘’16 Cosânzene’’, interpretat de cele mai fumoase fete din Tiha şi Tureac ; formează o echipă de dansuri fecioreşti, bătrâneşti, instruită de ţăranul Avram Nicolae din Tiha Bârgăului; pune în scenă drama ‘’Năpasta’’, în care joacă rolul lui Dragomir, iar talentatul Jenu Borbola pe al lui Ion ; înfiinţează o brigadă artistică formată din cadre didactice din Tiha şi Tureac. În cadrul Căminului Cultural din Mureşeni, se pune în scenă, de către cadrele didactice, în frunte cu profesorul Ioan Morar, spectacolul ‘’O nuntă de acum o sută de ani’’, care a ajuns în faza finală pe ţară. În brigada artistică, din Tiha Bârgăului, au fost atraşi ţărani comici vestiţi ca Dumitru Pavelean (Cioplău), solişti vocali foarte talentaţi, ca Niculiţă Ojan, Ionel Uşeri, precum şi virtuoşii ţigani din cătunul Bozgani, cu un taraf bine pus la punct, pentru prima dată pe scenă. Toate aceste formaţii au ajuns în fazele, de concurs, judeţene şi interjudeţene.
Duminică seara, în 3 ianuarie 2010, la modernul cămin cultural din Tureac, a avut loc un spectacol artistic, cu totul deosebit, susţinut de Grupul artistic din comuna Tiha Bârgăului, condus de Ana Belei, director al Căminului Cultural din localitate. În program au fost cuprinse pluguşoare tradiţionale, „Colinzi din bătrâni”, o piesă de teatru nescris, de fapt o transpunere foarte inspirată, adaptată specificului local, a lucrării „Sacul fermecat”, aparţinând scriitorului bistriţean Dumitru Munteanu, urmate de joc şi voie bună, respectiv tradiţionala horă bârgăuană, dar şi discoteca modernă, nelipsită, în ultimul timp, în Valea Bârgăului.
La pluguşor şi colinzi au participat următorii artişti populari: Ionuţ Ilieş, Gabriela şi Nicolae Pavelean, Maria şi Andreia Pavelean, Cristina Bucnar, Ionuţ Curtean, Andrei Belei, Ani Belei, Andreea Hângănuţ, Costică Tanca, la fluier, Maria Tanca, şi Sofica Galben.
În piesa de teatru „Sacul fermecat”, au evoluat următorii: Ioan şi Maria Şut, Ioana şi Ion Tomoroga, Domniţa şi Ilie Lucin, Ileana Şut, Ana şi Nicolae Belei.
Publicistul Niculae Vrăsmaş a făcut o interesantă şi succintă expunere, cu privire la trecerea a 150 de ani de la naşterea uneia dintre cele mai importante personalităţi bârgăuane, învăţătorul şi preotul Ioan Dologa, născut la Tiha Bârgăului, un om de mare valoare, care a cules numeroase creaţii populare (doine, hore, cântece haiduceşti şi balade, din ţinutul Bârgăului şi din câmpia Ardealului, pe care le-a publicat în revista „Familia” din Oradea, condusă de Iosif Vulcan, între anii 1884 şi 1888. Au fost citite mai multe creaţii populare, dintre cele culese şi publicate de Ioan Dologa, în revista Familia şi republicate, în 2005, de profesorul şi scriitorul bârgăuan George Vasile Raţiu.
Manifestarea artistică de la Tiha Bârgăului a fost ca o explozie scenică finală, a supapei unui recipient plin de vechi şi valoroase colinde bârgăuane, acumulate şi difuzate asemenea unui superb foc de artificii muzical, care au străpuns sufletul celor aproape 500 de participanţi. Mai simplu spus, a fost o serbare specific bârgăuană, numită spolocania berii, realizată pentru întreaga comunitate. Dar colinzile bârgăuanilor vor continua, aşa cum este tradiţionalul obicei al locului, din Ajunul de Crăciun şi până după Bobotează, iar spolocania berii se va mai relua.
Spectacolul în sine a fost de un nivel ridicat, artiştii populari din Tiha Bârgăului demonstrând că posedă un uriaş talent nativ, care dacă va mai fi exersat şi prelucrat, va readuce comuna Tiha Bârgăului la marile ei performanţe de odinioară.
FOLCLORUL PRUNDEAN ÎN PLINĂ EFERVESCENŢĂ
Încheierea anului 2009 arată că acesta a fost extrem de rodnic pentru activitatea culturală desfăşurată la nivelul comunei Prundu Bârgăului, unde putem constata bogăţia evenimentelor folclorice, aflate în plină efervescenţă. Acest lucru a fost posibil prin alcătuirea unui program riguros, susţinut de membrii ansamblului „Plaiurile Bârgăului”, care a fost extrem de bogat, după cum ne informează Ioana Suciu, directorul Căminului Cultural din localitate. Conform datelor oferite vom prezenta, în cele ce urmează, principalele evenimente culturale ale lunii decembrie.
Astfel, în data de 10 decembrie, la invitaţia celui care este mereu aproape de bârgăuani, binecunoscutul şi îndrăgitul solist de muzică populară Alexandru Pugna, ansamblul folcloric „Plaiurile Bârgăului” a participat la concertul „Colinde şi Cântece Străbune”, organizat la Centrul Cultural Municipal Bistriţa, alături de alte 14 formaţii de datini şi obiceiuri din judeţ, şi nu numai, spectacolul fiind transmis de către ETNO TV.
Grupul de datini şi obiceiuri al Căminului Cultural din Prundu Bârgăului a participat, în data de 13 decembrie, la spectacolul „Vin Colindătorii”, organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa – Năsăud.
În data de 21 decembrie, la invitaţia unor instituţii şi societăţi comeciale cum sunt: Primăria, Unitatea Militară şi S.C. RAAL, din Prundu Bârgăului, a fost prezentat un spectacol de datini şi obiceiuri de iarnă, specifice zonei Văii Bârgăului.
În data de 23 decembrie artiştii populari bârgăuani au fost oaspeţi la ASTV în emisiunea „Azi sărbătorim”, realizată de Menuţ Maximinian, unde a fost prezentat un bogat program de datini şi obiceiuri închinate Naşterii Mântuitorului şi Noului An.
În 26 decembrie a avut loc spectacolul anual de încheiere a activităţilor cultural artistice, care a cuprins un bogat program de colinde, pluguşor, capra (turca, în tradiţia bârgăuană), dansuri şi cântece populare interpretate de solişti vocali şi instrumentişti, ocazie cu care s-a făcut un bilanţ privind activitatea cultural artistică din anul 2009, evaluându-se numeroasele premii şi diplome obţinute la concursuri şi festivaluri, despre care vom reveni, cu detalii, în numerele viitoare.
În 27 decembrie, ansamblul folcloric „Plaiurile Bârgăului” a fost invitat de Ionuc Aluaş, primarul comunei Cetate, la sărbătoarea portului şi a tradiţiilor de iarnă.
Dorim noi succese ansamblului folcloric prundean, în noul an 2010.
Niculae Vrăsmaş
JOSENII BÂRGĂULUI ÎN CONCERTUL UNIRII PRINCIPATELOR
În 24 ianuarie românii au sărbătorit cea de a 151-a aniversare a marelui eveniment din istoria poporului nostru, realizat, în 1859, prin unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea comună a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, mişcare istorică deosebit de importantă care a fundamentat Marea Românie, stat desăvârşit abia în 1918. “Hora Unirii” a răsunat, de atunci, în toată ţara iar marele eveniment a fost sărbătorit, anual, de către toţi românii.
La iniţiativa Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, prin directorul Nicolae Gălăţean, aniversarea Unirii Principatelor a intrat, în ultimii ani, într-un nou şi original mod de sărbătorire, prin concerte extraordinare, itinerante, realizate în localităţi cu pregnante afinităţi şi izvoare tradiţionale precum: Milaş, Ilva Mare, Poiana Ilvei, şi Năsăud. În acest an, cea de a cincia ediţie itinerantă, dar cu participări diferite, de fiecare dată, a avut loc la Căminul Cultural din Josenii Bârgăului, duminică 24 ianuarie 2010.
Concertul extraordinar a debutat cu melodii interpretate de Fanfara Garnizoanei din Bistriţa, condusă de cpt. Dumitru Stângaciu, între care Imnul Europei a ridicat întreaga asistenţă în picioare. Au urmat cântece şi dansuri, realizate de membrii ansamblurilor folclorice „Păuniţa” din Sângeorz Băi şi „Flori Bârgăuane” din Josenii Bârgăului, în tradiţionalele costume naţionale ale judeţului Bistriţa Năsăud, cântece populare, patriotice şi muzică cultă, în interpretarea unor de artişti de elită ai formaţiei profesioniste „Dor Românesc”, a C.J.C. Bistriţa – Năsăud, sub conducerea muzicală a lui Mihai Spân, Corala „Osana”, a Protopopiatului Ortodox Bistriţa, dirijată de preotul Cristian Dragoş, Corul „Anotimpuri” al elevilor Liceului de Muzică „Tudor Jarda”, dirijat de prof. Carolina Caroli, cântece de neam şi ţară, interpretate de cantautorul Florin Săsărman şi captivante lecturări de poezii, cu adevărat naţionale, susţinute, cu un înalt simţ artistic, de către directorul Nicolae Gălăţean, moderator al întregii manifestări, care au cucerit şi însufleţit numeroasa asistenţă, din care nu au lipsit oficialii locali, în frunte cu preotul Ioan Nechita şi primarul Tudorel Ciotmonda, Ioan Lazăr, artist şi om de cultură originar din Josenii Bârgăului, Vasile Negruşeri, managerul judeţean, Ioan Andreica, ministru secretat de stat, Ioan Iancu, vicepreşedinte şi Mihai Liviu Rusu, preşedinte la Consiliul Judeţean Bistriţa – Năsăud.
Scena Căminului Cultural din Josenii Bârgăului a fost inundată de cântecele unor adevăraţi artişti de la ansamblul profesionist “Dor Românesc”, precum: Cristina Stăuceanu Bălan, Cristian Lepădatu, Veronica Bălan, Cristina Retegan, Anuţa Motofelea, Nicolae Cioanca, Ioan Dordoi, Felix Gălan, Ioachim Spân, Mihai Spân şi, nu în ultimul rând, Maria Moldovan Gavri din Josenii Bârgăului.
În încheierea Sărbătorii dedicate Unirii Principatelor, orchestra „Dor Românesc” a intonat „Hora Unirii”, care a pus în mişcare întreaga asistenţă, participantă activ şi vădit impulsionată de măreţul şi deosebitul spectacol aniversar.
Niculae Vrăsmaş
Adaugă comentariu nou