Conferinţa de presă a unei „revoluţionare”

Necazurile, indignarea şi revolta d-nei Carmen Moldovan

Ieri, 15.10.2009, începând cu ora 14.00, a avut loc, la locuinţa d-nei CARMEN MOLDOVAN, situată pe str. Nicolae Titulescu, nr. 25, din Bistriţa, o conferinţă de presă la care sus-numita şi-a expus, cu argumente, necazurile prin care trece, ceea ce i-a stârnit indignarea, revolta, simţindu-se frustrată şi umilită în urma aspectelor negative prin care este nevoită să treacă, fiind şi o persoană care a participat activ la Revoluţie, a trecut de două ori prin greva foamei, în 1997 şi 2008, şi aşteaptă nerăbdătoare să intre în posesia noului „Certificat de Revoluţionar”.

Iată câteva aspecte pe care le incriminează d-na Carmen Moldovan şi pentru care a ajuns în pragul disperării: „Fiind revoluţionară, conform Certificatului de revoluţionar, eliberat în 1996, a primit o locuinţă socială, conform Legii 42/1990, în anul 2002 datorită faptului că nu a deţinut o altă locuinţă şi în urma divorţului din 2002, pe care în anul 2003 a cumpărat-o.

Suprafaţa de 167 mp aferentă casei şi curţii mai este completată cu 22,8 mp pentru un beci la care nu are acces şi care i se cuvine de drept. Vrea să iasă din indiviziune, dar întâmpină multe oprelişti. Plăteşte taxe şi impozite, i se reţin din pensie diferite plăţi etc.

Este nemulţumită de amplasarea şi costul monumentului dedicat eroilor care trebuia să fie amplasat în Piaţa M. Eminescu şi pentru care a făcut greva foamei timp de 13 zile în şase locaţii din Bistriţa, împreună cu încă 4 revoluţionari în anul 1997.

O altă problemă dureroasă este spargerea casei unde se afla şi sediul Fundaţiei Umanitare „Carmen Sylva Costaş”, de unde i-au dispărut multe lucruri şi cei vinovaţi nu au fost încă prinşi.

La ora actuală nu dispune de gaz metan, energie electrică, banii din pensie îi foloseşte, majoritatea, pentru medicamente şi este tracasată în mod continuu de vecini cu toate că a sesizat organele competente.

Acestea sunt o parte din necazurile prin care trec, urmând să vin cu argumente, documente şi nume de persoane”, a conchis d-na Carmen Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5