TNL se pregăteşte de alegeri
Biroul Permanent Central al Tineretului Naţional Liberal a stabilit data la care organizaţia judeţeană Bistriţa-Năsăud a acestei formaţiuni politice va avea Conferinţa Judeţeană. Astfel, pe 4 octombrie,în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa, va avea loc acest eveniment la care, pe lângă declaraţii şi dezbateri politice, vor avea loc alegeri pentru funcţiile de conducere la nivel judeţean.
Regulamentul de ordine interioară al PNL cere ca, până la data organizării Conferinţei Judeţene, în cel puţin 2/3 din organizaţiile locale să aibă loc alegeri astfel încât fiecare dintre acestea să îşi trimită delegaţii noi aleşi.
Duminică, 4 octombrie, se va alege noua conducere a TNL. Fiecare candidat va avea ocazia să îşi prezinte programul în faţa alegătorilor, iar votul va fi secret.
„Candidaturile se vor depune la sediul organizaţiei judeţene a PNL Bistriţa-Năsăud, de pe strada Nicolae Titulescu, numărul 12, până la data de 2 octombrie, ora 14.00”, ne-a declarat Samuel Coman, preşedinte interimar al TNL, B-N.
Citiţi şi:
- Doru Rus este noul președinte al TNL Bistrița. Alegerile în TNL Bistrița-Năsăud continuă sâmbătă.
- Samuel Coman, secretar executiv în cadrul Biroului Naţional al TNL
- TNL: Mediul rural este o resursă neexploatată a economiei româneşti
- Alegeri la TNL Mărişelu
- Socializare, prezentare şi degustare savuroasă de paste, la TNL Bistriţa. Greii partidului, alături de tineri
Adaugă comentariu nou