Ziua Europei, la Năsăud
În acest an, în şcolile năsăudene, Ziua Europei – 9 Mai – oferă prilejul promovării respectului şi aprecierii valorilor naţionale şi europene, prin manifestări derulate în perioada 4-9 mai. Activităţile şcolare sunt regăsite în cadrul unui proiect educaţional denumit „Fii unic, fii în felul tău, fii european!”.
Proiectul este coordonat de inspectorul şcolar de specialitate, Ion Costea, sprijinit de cei 25 de directori educativi din întregul judeţ.
Pe parcursul acestei săptămâni premergătoare zilei de 9 Mai, elevii din clasele I până în a XII-a, împreună cu dascălii lor, au fost şi sunt implicaţi în activităţi tematice desfăşurate atât în sălile de clasă, cât şi în aer liber (expoziţii de desene şi pictură, colaje literar-muzicale, proiecţii de filme, parade ale costumelor populare din ţările membre ale Uniunii Europene, concursuri sportive şi culinare, precum şi spectacole cultural-artistice).
Manifestările sunt organizate de Inspectoratul şcolar Judeţean şi susţinute cu sprijinul Instituţiei Prefectului, Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului BN, Primăria şi Consiliul Local Bistriţa, primăriile şi consiliile locale cu implicarea directă a şcolilor.
Primăria oraşului Năsăud, cu sprijinul principalelor instituţii din oraş organizează o serie de manifestări dedicate Zilei de 9 Mai – Ziua Europei, după cum ne informează inspectorii din compartimentul Integrare Europeană, Dana Fetti şi Izvoran Oltean Carmen Camelia: seminar informativ „România şi Uniunea Europeană”, seminar „Simboluri europene”; defilarea elevilor cu baloane şi steguleţe; stand informativ în Parcul central al oraşului; concurs desene pe asfalt; seminar „Europa – O pagină de istorie”, urmate de momentul artistic realizat de elevii Şcolii Generale „Mihai Eminescu”.
Adaugă comentariu nou