Scheme de ajutor de stat de 140 milioane euro pentru investiţii in resursele umane
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a lansat la sfârşitul lunii martie, schemele de ajutor de stat pentru ocuparea, formarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă destinate întreprinderilor româneşti.
Astfel, orice întreprindere din România poată să depună cereri pentru primirea subvenţiilor la salariile noilor angajaţi, precum şi pentru formarea profesionala a acestora. De asemenea, banii alocaţi prin cele trei scheme de ajutor de stat pot fi accesaţi şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, reducerea accidentelor de muncă şi pentru combaterea riscului îmbolnăvirilor profesionale.
Fondurile alocate prin trei scheme de ajutor de stat sunt în valoare de 140 de milioane euro, banii putând fi accesaţi de către toate întreprinderile, cu diferenţa ca acestea nu pot constitui parteneriate cu niciun fel de furnizori. Întreprinderile pot depune proiecte pe toate cele trei scheme, iar în cazul acceptării proiectului, pot obţine prefinanţări de 30% din cheltuielile pe primul an al proiectului.
În cadrul primei scheme, ajutorul de stat se acordă pentru subvenţionarea angajării de personal (fonduri în valoare de 56,7 milioane euro, accesibili în perioada 2009-2010), a doua schema a ajutorului este lansată în scopul formarii profesionale a angajaţilor (51,9 milioane de euro), iar ultima schema se acordă sub forma de ajutor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate şi securitate în muncă (24,9 milioane euro, pentru aceeaşi perioadă menţionată mai sus).
Principiul de alocare a fondurilor este „primul venit, primul servit”, acest lucru însemnând că întreprinderile care depun mai repede o cerere de finanţare au şanse mai mari de a obţine subvenţiile solicitate. Termenul limită de depunere a acestor cereri de finanţare este 30 octombrie 2009. Schemele de ajutor pot fi accesate de întreprinderi prin depunerea unei cereri de finanţare utilizând platforma electronică disponibilă pe site-ul www.fseromania.ro
Toate aceste informaţii au fost prezentat şi la Bistriţa, în cadrul Comisiei de dialog social, întâlnire la care a fost prezent şi un reprezentant al Organismului Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Vest (OIR POSDRU Nord-Vest).
Citiţi şi:
- Depunerea de cereri pentru dezvoltarea economică durabilă, suspendată
- Bani pentru formare profesională de la Uniunea Europeană
- Leoni va beneficia de un ajutor de stat de 10 milioane euro pentru extinderea capacităţii de producţie din Bistriţa
- INFORMARE DE PRESĂ
- APIA: Noi cuantumuri în sectorul zootehnic pentru Campania 2017!
Adaugă comentariu nou