Ajutor creştinesc oferit de jandarmi în Vinerea Mare
-
View the full image
Ajutor creştinesc oferit de jandarmi în Vinerea Mare
Cu toate că traversăm cu toţii o perioadă de criză economică şi există tendinţa de a ne gândi mai puţin la aproapele nostru, jandarmii bistriţeni au ţinut ca şi de aceste sărbători să fie alături de copiii din Complexul de Servicii Sociale Comunitare, din str. Toamnei, nr.1A. Cadrele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud au donat o sumă de bani pe care cei în drept, o vor folosi cum se cuvine în folosul copiilor cu dizabilităţi cazaţi în complex, comunică ofiţer realţăă publice, lt. Georgeta Căşvan. Adjunctul şefului Complexului de Servicii Sociale Comunitare Bistriţa, Rodica Halostă, s-a declarat foarte mulţumită de primirea banilor, spunând că aceştia vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de medicamente, atât de necesare celor mici, apreciind în acelaşi timp gestul creştinesc făcut de oamenii legii în Săptămâna Patimilor.
Adaugă comentariu nou