Cântecul Lenuţei Purja, prezent în şcolile spaniole

Institutul Cultural Român din Madrid (Spania) i-a cerut artistei Lenuţa Purja permisiunea de a multiplica CD-ul “Mioriţa” pentru a-l folosi ca material didactic în şcolile spaniole. CD-ul conţine piese folclorice de o inestimabilă valoare autentică atât în ce priveşte linia melodică, cât şi textul, adevărate perle de la poalele Ţibleşului. Se pare că pe unde trece Lenuţa Purja lasă urmă. La Târlişua a înfiinţat grupul folcloric “Glanetaşul”, preluat de înv. Floarea Pop din Agrieşel, iar în Spania ansamblul folcloric “Românaşul” al Ambasadei României, coordonat de Viorel Purja din Agrieş. Astăzi, când scara valorilor este răsturnată, Lenuţa Purja se încăpăţânează luptând uneori cu morile de vânt pentru a promova folclorul adevărat din zonele autentice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5