Felicitări ! Un nou album semnat de Lenuţa Purja, ambasadorul tradiţiilor Văii Ţibleşului
Sâm, 10/29/2022 - 11:30
Un nou album semnat de Lenuţa Purja, solistă a Ansamblului Profesionist "Dor Românesc", a ieşit zilele acestea din studio. Materialul folcloric cuprinde 23 de cântece şi a fost editat de cu sprijinul directorului Editurii Şcoala Ardeleană, Vasile George Dâncu, și a lui Adrian Crivii. "Mulțumesc frumos, acestor domni care apreciază adevăratul folclor" transmite artista. Materialul discografic are pe copertă gânduri de apreciere ale managerului Centrului Judeţean pentru Cultură BN, Alexandru Pugna, şi a fiului Sergiu Negrean Purja.
Păstrătoare a folclorului autentic de la poale de Ţibleş, Lenuţa Purja s-a făcut remarcată în peisajul folcloric prin vocea puternică şi prin seriozitatea cu care a promovat rădăcinile străbune. Multe sunt ipostazele remarcabile în care o regăsim pe artistă, de la apariţia în prestigioase publicaţii, precum revistele „Avantaje” şi „Formula AS”, la cele televizate ce au rămas în memoria telespectatorilor, precum cele din emisiunile lui Grigore Leşe şi Iuliana Tudor. A purtat folclorul cu cinste departe, în China, dar şi în inima Spaniei, la Madrid, unde a înfiinţat Ansamblul „Românaşul”, lăsând rădăcini româneşti şi aici. De altfel, ca recunoaştere a fost premiată de Institutul Cultural Român pentru promovarea românilor în străinătate. Pe aceeaşi linie, la Alba Iulia, comunitatea românilor din Spania, a premiat-o în cadrul galelor premiilor comunităţii, împreună cu PF Daniel, patriarhul României pentru activitatea depusă în slujba românismului. Pe aceeaşi linie a fost şi înfiinţarea grupurilor „Glasul padurii”, „Corvinii” şi „Glanetasul”, dar şi festivalul concurs al rapsozilor populari "La poale de Tibles" de la Târlişua, alături de învăţătoarea Floarea Pop, şi Festivalul de traditii de la Corvinesti.
Lenuţa Purja a susţinut un recital deosebit la Gala Premiilor UNITER, în faţa a peste 300 de invitaţi din Bucureşti şi din ţară, la Teatrul Național Cluj-Napoca. Multe nominalizări au primit şi cei implicaţi în proiectul „Pădurea spânzuraţilor” după Liviu Rebreanu, regizat de becleanul Radu Afrim, în care joacă şi bistriţencele noastre Lenuţa şi Teodora Purja. De altfel, pentru prima dată, folclorul românesc a strălucit la Teatrul Naţional Bucureşti, într-un spectacol regizat de Radu Afrim, dar şi pe scena Galei UNITER, în transmisiune directă pe Televiziunea Română, prin intermediul cântecului de cătănie adus de Lenuţa Purja, alături de coregrafa Andreea Gavriliu, şi actorii Flavia Giurgiu şi Florin Călbăjos.
Pornind cu dragostea pentru cântec de pe Valea Ţibleşului, de la Agrieş, Lenuţa Purja este deţinătoarea recordului de trofee aduse pentru judeţul nostru. Lenuţa a prins lumea satului aşa cum era odinioară, cu nunţile tradiţionale, cu obiceiurile de iarnă, când colinda prin zăpada până la brâu şi se bucura la primirea unui colac. Mentorul ei artistic este mama ei. Toată viaţa ei este o luptă, dar s-a învăţat ca, atunci când dă de greutăţi, să horească şi parcă totul devine mai uşor. Multe lucuri frumoase se pot spune despre Lenuţa Purja, care lucreaza din anul 2004 la Centrul Judetean de Cultura, încercând să salveze ce se mai află de preţ în satele din judeţ.
Pentru toată prestaţia din ultimul timp şi pentru faptul că a dus folclorul nostru la cel mai înalt nivel, pentru promovarea horii din grumaz, Lenuţa Purja, alături de mama ei, Teodora Purja – tezaur uman viu al Ministerului Culturii, cetăţean de Onoare al comunei Târlişua, şi de fiul ei – Sergiu Negrean Purja-etnomuzicolog, merită toată aprecierea noastră !
Grigore Leşe spune: "Cred că a venit vremea Lenuţei! Merită asta ! Nu s-a găsit unul să zică, mă ce facem cu Lenuţa? " Elise Stan: "A păstrat neîntinat obiceiul locului "! Mircea Dinescu: "Văd ceva dumnezeiesc ! Mereu am zis, aşa da ! Nu are nimic din kitskh-ul popular. Oameni de la începutul lumii !"
De-a lungul carierei a reuşit să înregistreze cântece la Radio Cluj, Radio Bucureşti şi Radio Chişinău. Are peste o sută de cântece culese de pe Valea Ţibleşului, o parte din ele aşezate pe noul album. După o perioadă de grea încercare, iată, ne bucurăm împreună de acest dar. Mulţumim ! Felicitări şi multă sănătate Lenuţa Purja !
Citiţi şi:
- Lenuţa Purja, ambasador al tradiţiilor Văii Ţibleşului
- Două nume sonore, Grigore Leşe şi Radu Afrim, la Festivalul Rapsozilor din Târlişua. Lenuţa şi Teodora Purja, cu horile, pe scena Teatrului Naţional
- (Video) Lenuţa Purja a strălucit, cu folclorul, la Gala Premiilor UNITER. Maia Morgenstern, Florin Piersic, Radu Afrim şi toată spuma teatrului românesc, la eveniment
- Teodora Purja, sărbătorită la Academia de Muzică din Cluj
- O familie unică în lumea tradiţiilor. Agreşenii noştri, la TVR, dar şi la nunta fiicei lui Vaida

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Ce-i în mână, nu-i minciună”, mi-a spus un cunoscut la ieșirea din piață unde a căutat miere...
Comentarii
Dumitrita-Adriana Pop -
Dum, 16:21
Buna ziua ! Ce se întâmplă cu acest dispozitiv ( proiector pe părete la mine in casa de unde și...
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:38
Dar Primariile alealalte, de ce nu iau acest " model " ... sau fiecare este dupa cum sunt de " cea...
Vizitator -
Vin, 15:16
Ăştia suntem, cu ăştia defilăm! Atât îl duce capul pe Adrian Câciu. Ce să te mai miri de jigniri...
Iuliu -
Vin, 14:33
Fondatorul Societăţii de Concerte Bistriţa este Gavril Ţărmure actualul manager al Centrul Cultural...
Alexandru Ardelean -
Vin, 14:22
Cele mai sincere si implinite cuvinte,ganduri alese pentru " O DOAMNA A CANTECULUI STRAMOSESC...
Aniversări
În zi de naştere, îi urăm omului de cultură ALEXANDRU CÂŢCĂUAN, director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa, multă sănătate, împliniri...
Cele mai sincere urări aniversare, în zi de naştere, adresăm domnului ing. VASILE MOLDOVAN, fost primar al municipiului Bistriţa.
La mulţi ani!...
Sănătate, bucurii, realizări profesionale și împliniri în plan personal, îi dorim în zi de naştere, domnului MARIUS BODEA, viceprimar al oraşului...






















Adaugă comentariu nou