Luna Pădurii a debutat cu operaţiunea „puieţii”

„Luna Pădurii” a debutat ieri, prin o acţiune de plantare de puieţi organizată de Direcţia Silvică Bistriţa. Până la mijlocul lunii aprilie vor fi plantaşi 100 de puieţi ornamentali în spaţiile verzi ale oraşului Năsăud, puieţi proveniţi din pepiniera proprie a Grupului Şcolar Silvic Năsăud.

„Marcăm începutul Lunii Pădurii împreună cu elevii GrupuluI şcolar Silvic Năsăud. Elevii sunt foarte sensibili în desfăşurarea acestor acţiuni concrete de plantare a puieţilor şi învaţă mai uşor dacă realizează o acţiune practică de acest fel”, a declarat Gheorghe Ivan, director Direcţia Silvică Bistriţa.

O altă instituţie implicată în campania „Luna Pădurii” 2009 este Inspecţia Silvică şi de Vânătoare Bistriţa-Năsăud. În perioada 16.03-15.04.2009 vor fi reîmpădurite suprafeţele programate la Ocolul Silvic de pe Valea Şieului, O.S Bistriţa, Feldru, Năsăud, Beclean, Lechinţa, Someş-Ţibleş.

Totodată vor fi acţiuni de efectuare a curăţeniei în jurul sediilor de cantoane, districte şi ocoale silvice, igienizare a suprafeţelor de pădure limitrofe sau aflate în apropierea obiectivelor turistice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5