Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: voi sunteţi lumina lumii. Nu poate cetatea să se ascundă, când stă deasupra muntelui; nici oamenii nu aprind făclia ca să o pună sub obroc, ci în sfeşnic, ca să lumineze tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe tatăl vostru cel din ceruri. Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să o împlinesc. Căci, adevărat vă spun vouă, cât vor sta cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă nu va trece din lege, până ce nu se vor face toate. Deci cel care va strica una din aceste porunci foarte mici şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor, iar cel care va face şi va învăţa, acela mare se va chema în împărăţia cerurilor.

Legăm lumina despre care vorbeşte Sf. Evanghelie de lumina duhovnicească a sfinţilor care erau stăpâniţi de această lumină câştigată după mai multă trudă şi înţelepciune.

Părintele Stăniloae socotea pe sfânt ca unul din cei mai umani dintre oameni. Biserica i-a numit eroi ai spiritului şi mari conştiinţe ale Bisericii.

Sf.Ap.Pavel zice: Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit cuvântul lui Dumnezeu, la a căror săvârşire a vieţii privind, să le urmaţi Credinţa. (Evr.13,7)

Despre sfinţi care au fost mai marii noştri se poate spune că lumina lor interioară a luminat lumea şi se evidenţiau prin faptele lor, că au primit legea care constă în plinirea iubirii în locul urii, în loc de “dinte pentru dinte” iertare şi iubire faţă de dreptate. Există o strânsă legătură între a practica şi a învăţa, între ortodoxie şi ortopraxie.

Pe drept cuvânt, pot fi “mari” în împărăţia lui Dumnezeu cei ce pun în practică învăţătura cea dreaptă.

Mai putem spune şi susţine să sfântul este cel mai valoros om de cultură. De ce? Pentru că a fi cult, nu înseamnă a asimila doar cunoştinţe din cărţi, ci a-şi cultiva persoana, a-şi gospodări cele dinlăuntru ale sale, spre simţăminte nobile. În acest sens, un sfânt este cu adevărat autentic cult în cel mai înalt grad.

Cultura se naşte din religie, din cultul dumnezeiesc, se naşte şi moare odată cu religia. Religia dă putere şi trăinicie culturii.

Sfinţii s-au deosebit în felul lor datorită firii cu care s-au născut şi darul lui Dumnezeu. Sf. Evanghelie ne spune de vrednicia omului, de roadele pe care acesta le aduce. “Omul bun din visteria cea bună a inimii sale scoate cele bune şi omul cel rău din visteria cea rea a inimii sale scoate cele rele” (Lc. 6,44-45).

În susţinerea celor de mai sus avem exemplele celor trei Sfinţi Părinţi: Vasile, Grigorie şi Ioan. Despre viaţa lor se vorbeşte atunci când se face pomenirea fiecăruia dintre ei. Despre Sfântul Vasile la 1 ianuarie, despre Sfântul Grigorie la 25 ianuarie, iar despre Sfântul Ioan Gură de Aur la 13 noiembrie şi 27 ianuarie. Astăzi prăznuim doar roadele pe care ei le-au adus Bisericii Mântuitorului Hristos.

Au trăit cam în aceeaşi vreme, adică secolul IV, toţi trei marii ierarhi ai Bisericii, au folosit anvonul, dar fiecare din ei în felul său.

Sfântul Vasile este pildă pentru toţi oamenii, îmbină munca cu rugăciunea, uneşte cuvântul cu fapta, chemând pe cei bogaţi la milostenie, întrajutorarea între oameni. Cele mai vestite cuvântări sunt tâlcuiri la Cartea Facerii şi Cartea Psalmilor, Reguli mari şi mici pentru călugări care sunt valabile şi se aplică de atunci până în zilele noastre. Împreună cu Sf.Ioan Gură de Aur s-au străduit şi cu înfrumuseţarea şi desăvârşirea Sfintei Liturghii din timpul lor, iar cele două liturghii: Liturghia Sfântului Ioan şi Liturghia Sfântului Vasile, poartă şi astăzi numele lor şi se săvârşesc în Biserica Ortodoxă aşa cum le-au desăvârşit ei.

Felul de a fi al Sf.Vasile: s-a caracterizat printr-o atitudine de activităţi lucrătoare, energie pusă în slujba semenului de unde rezultă înfiinţarea acelor vasiliade, cămin-spital.

A avut iubire creştină iubind pe păgâni, evrei, creştini; la moartea sa aceştia au zis: “a murit părintele”, arătând respectul pe care îl purtau cu toate că unii erau de alte credinţe.

Sfântul Grigorie a fost poet şi mare teolog, primind şi numele de “Cuvântător de Dumnezeu” adică teolog care a explicat Taina Sfintei Treimi.

A fost Patriarh al Constantinopolului, unde a găsit o singură biserică pentru că celelalte erau ocupate de arieni, iar în cinci ani de cuvântări lucrurile s-au schimbat aşa încât arienii aveau o singură biserică iar toate celelalte fiind ortodoxe. Printre scrieri amintim: “Cele cinci cuvântări teologice”.

Sfântul Grigore de Naziansz era fire meditativă, sensibilă, deosebită, luptător pentru credinţă. În faţa neînţelegerilor părăseşte din smerenie scaunul episcopal şi trăieşte o viaţă de ţară, în post şi rugăciune, în meditaţie şi scriere, în modestie şi simplitate.

Sfântul Ioan Gură de Aur a îmbinat teologia cu practica, mare cugetător, dar şi mare apărător al dreptăţii sociale. A fost socotit cel mai iscusit vorbitor pe care l-a avut Biserica. A fost un “Ilie Tesviteanul” al vremii. El a lăsat Bisericii scrieri de valoare, cum sunt cunoscute: “Tâlcuirea Evangheliei după Matei, Tâlcuirea celor 14 epistole ale Sf.Ap.Pavel.

Sfinţii Trei Ierarhi sunt cei mai mari reprezentaţi ai culturii creştine, sunt marii noştri dascăli prin scrierile lor nemuritoare şi prin exemplele vieţii lor. Ei ne învaţă ştiinţa sfântă, virtutea sfântă, cartea sfântă, slujba sfântă şi viaţa sfântă. De la ei învăţăm adevărata puritate pe care noi astăzi o putem lua ca model de viaţă, împlinind cuvintele Sf.Ap.Petru: “De vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca în toate să se mărească Dumnezeu prin Iisus Hristos” (I Petru 4,11).

preot Iuliu Ceuşan