Pr. Vasile Beni: Trei faruri călăuzitoare, în drumul nostru spre împărăţia lui Dumnezeu

Sfinţii trei ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan sunt trei faruri călăuzitoare în drumul nostru către Împărăţia lui Dumnezeu prin opera lor, prin viaţa lor închinată lui Hristos şi mai ales prin modul exemplar de a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune şi despre Dumnezeu prin opera teologică.

 Dacă suntem atenţi în viaţa Bisericii, pe Sfinţii Trei Ierarhi îi avem prezenţi zilnic, în primul rând prin Liturghie, prin tratatele lor de teologie, prin cuvântările lor şi, nu în ultimul rând, prin modelul lor de vieţuire duhovnicească şi de întrajutorare a celor aflaţi în nevoi. Să ne oprim foarte pe scurt la viaţa celor trei mari ierahi:

Sfântul Vasile cel Mare este modelul de lucrare cu timp şi fără timp în toate domeniile vieţii bisericeşti a omului care şi-a închinat scurta sa viaţă slujirii Domnului nostru Iisus Hristos. S-a născut în Cezareea Capadociei în jurul anului 329, dintr-o familie bogată atât din punct de vedere material, cât și spiritual. A făcut parte dintr-o familie cu 10 copii, iar cinci dintre ei sunt trecuți în rândul sfinților. După ce a terminat cele mai înalte școli ale timpului său, se călugărește și se retrage la o mănăstire întemeiată de el pe malul râului Iris, petrecând în rugăciune și post. Este cel care scrie cartea „Regulilor monahale”, reguli care stau la baza organizării unei mănăstiri. Este cel care ne-a lăsat în biserică o Sfântă Liturghie care se oficiază de 10 ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în Joia Patimilor, în ajunul Sfintelor Paşti, al Crăciunului şi Bobotezei, şi pe 1 ianuarie, ziua de pomenire a Sfântului Vasile. Este cel care a înființat primul spital din lume și care-i poartă numele de „Vasiliade”. S-a mutat din lumea aceasta la vârsta de 49 de ani.    

Sfântul Grigorie  Teologul este mintea care gândeşte şi  este modelul contemplării adevărurilor descoperite de Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi al cugetării ortodoxe în viaţa Bisericii.S-a născut în Nazianz din Asia Mică din părinți creștini, tatăl său Grigorie fiind episcop de Nazianz, iar mama sa se numea Nona. Este coleg de școală și prieten cu Sfântul Vasile și se retrage la mănăstirea întemeiată de acesta pe malul râului Iris. A fost hirotonit preot de tatăl său şi episcop de către Sfântul Vasile cel Mare. Numele de „Teologul” îl primeşte după susţinerea celor cinci Cuvântări teologice în anul 380, la Constantinopol. Și pentru că unii dintre episcopi erau cuprinși de invidie când a fost ales „patriarh al Constantinopolului”, acesta a spus: „Dacă eu nu sunt vrednic, mă retrag și să rămână cine este vrednic”. S-a spus despre el că mai întâi a citit, apoi a vorbit şi abia apoi a scris      .                                                                                                      

         Sfântul Ioan Gură de Aur sau Ioan Hrisostom este gura care vorbeşte, care pe bună dreptate este considerat geniul predicatorial şi modelul de urmat în vorbirea despre Dumnezeu în viaţa Bisericii. S -a născut la Antiohia, în jurul anului 347, tatăl său se numea Secund şi a murit de tânăr, fiind crescut de mama sa, Antuza, care a rămas văduvă la vârsta de 20 de ani. Cu toate că i s-au făcut numeroase cereri de a se recăsători, aceasta a preferat să se ocupe de creșterea și educația fiului ei. Lucru ce îl determină pe un înțelept să spună: „Nicio femeie n-a fost mai vrednică de a fi numită mamă ca ea. Minunate femei se găsesc în creștinism”. În anul 397 este numit arhiepiscop al Constantinopolului. A înfiinţat instituţii de ajutoare a bolnavilor, săracilor şi oamenilor în vârstă, primind numele de „ambasadorul săracilor”. Are o Liturghie care îi poartă numele „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur” care este cel mai des folosită. A scris  Tratatul „Despre preoţie”. În acel timp, împărăteasa Eudoxia a ridicat o statuie de argint cu chipul ei în fața Bisericii unde slujea Sfântul Ioan. Și din cauza petrecerilor zgomotoase care se petreceau în jurul statuilor, pentru că nu se putea săvârși Sfânta Liturghie, Sfântul Ioan a rostit o cuvântare în care a combătut manifestările dezmățate, cât și comportamentul împărătesei. A fost exilat în Armenia, a revenit, din nou exilat, iar 14 septembrie 407a trecut la cele veșnice, zicând: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.                  

Concluzie: Trei ierarhi, trei faruri călăuzitoare şi tot trei au fost şi virtuţile care i-au unit.  Au studiat, toţi trei, la cele mai înalte şcoli ale vremii. Au acumulat nu doar cultură teologică şi au devenit dascăli ai Bisericii, dar au stăpânit şi filosofia vremii de atunci şi erau în măsură să stea în dialog cu toate ştiinţele acelei vremi, ei, ca ierarhi ai Bisericii noastre. Al doilea lucru care i-a unit, a fost sfinţenia vieţii. Toţi cei trei mari ierarhi şi dascăli ai Bisericii au dus o viaţă sfântă, pilduitoare pentru noi cei de astăzi. Şi nu în ultimul rând, ei au cultivat prietenia între ei. Prin urmare şi noi să păstrăm în inimile noastre modelul prieteniei Sfinţilor Trei Ierarhi! Credinţa în Hristos a făcut ca aceşti sfinţi să se cunoască şi să se împrietenească, slujirea în Biserică a sporit prietenia lor, iar dragostea de Dumnezeu a dus această prietenie în veşnicie. Amin !