Traian Parva Săsărman - 70

Traian Parva Săsărman s-a născut la 15

aprilie 1955 în Măluț, Bistrița-Năsăud. Este consilier al Editurii Nomina, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Cenaclului ,,George Coșbuc ” Bistrița.

Debut publicistic: eseul ,,Miorița” în ,,Scânteia tineretului” 1977

Debut editorial: volumul La Bărăciuni, 2005; Premii: Premiul pentru beletristică-proză Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga” Cluj-Napoca, 2012;

Premiul Special al Juriului, festivalul Național de proză ,,Liviu Rebreanu”-Bistrița 2015;

Premiul pentru proză ,,Serile de la casa poetului, Cărți publicate:

-proză scurtă:

-La Bărăciuni, Editura Limes, 2005, 2011; -Luntrea, Editura Karuna, 2007;

-Râpa, Editura Karuna, 2008; -Lunca, Editura Karuna, 2009;

-Peste ape, Editura Școala Ardeleană, 2015.

-volumul de poezii: Dragoste de toamnă târzie, Editura Nomina, 2014; -volumul de poezii: Ruguri de toamnă, Editura Carminis, Pitești, 2018; -Antologia de proză scurtă- Povestiri someșene, Editura Carminis, 2018

Traian Parva Săsărman - 70

Autumnală

Când ploile mor

Ades se mută

 În arșița singurătății

Nu mai pot rodi

Nu mai au ce lumina Și

Peste toată aurăria toam

nei

 Picură în ritm chinezesc Tovarășa-doamnă

Iarna

Cu fulguielile Ghețurile

 Și nebuniile ei Când

Ploile de toamnă Mor.

Bubuituri

Vine-curge noaptea

 S-ar putea să-mi aștern

Drept căpătâi

Un fel de pernă

O traistă cu lacrimi

 Cine poate să știe

Cui o să-i mai cânte

 Cocoșul împintenat

Atunci se aud bubuituri

Pesemne că Se crapă de ziuă

Stelele se-ascund

 Luna e buimacă

Soarele devine stăpânitor

 Și poate încălzește

Drumul cenușii

Fără durere

Fără uitare

 Spre somn Se pârguiește

O căruță de pământ reavăn

Așezându-se

Deasupra viselor

Multor vieți.

Cântec neterminat

În stânga drumului copilăriei mele

E strajă un cireș amar.

În dreapta un poem de grâu Hotar

Lângă hotar

De-acum-fără hotar

 Încă e toamnă.

Fructele-s coapte P

ăsări străine Flămânde

Se-adună

Dau roată

Se-nglobează-n nori

 Și parcă prevestesc furtună.

Dar

Scrisoare către prieteni Dragii mei,

Fiecăruia dintre prieteni Vă pot oferi un dar Fără hotar.

Câte-un hectar din cerul meu Cel binecuvântat de Dumnezeu. Senin, albastru.

Și, poate, câte-un cal măiastru. Cum a zis candidul poet Iubind și strălucind discret Cu necuvinte și cu aripi ,,întoarse, mereu, înăuntru”

Știți, avea priviri de copil Pur.

În gheata din piciorul drept V-așez un soare fără asfințit Și-n gheata stângă

Acolo, sub suspin, pe partea inimii O crizantemă neprihănită. Lângă o icoană de mamă. După, v-aș mai oferi vocale Sunt molatice frumoase și blânde

Ca prințesele din vremuri romantice

Consoanele -mi rămân mie Împletite cu melancolie Îmi trebuie să mă semnez Și doar la miez de noapte Cu alb și cu cireșe coapte Să mă visez.

Deci...?

Dialog

Șed,

La vorbă cu dracena mea Cea risipită în trei tulpini Pare un triumvirat etern. De povești-mai nimicuri Cum toarce vremea Care s-a ales preș-edinte.

Depre ultima poveste de dragoste Din burg.

În dialog e consens-decidem să fim Liberi-doar noi doi.

Eu-mângâind paharul de Neuburger Ea crescând în verde și spațiu Poziționată complet în afara lumii. -Du-te, poruncește dânsa bătăioasă Cu sulițele ei lungi, ascuțite și verzi.

Și toarnă-mi, la rădăcină, Un pahar cu vin alb Sec și dur, precum Istoriile imperiale.

Doresc, visează, să pot undui Și eu

Asemenea peștilor Strecurându-ne printre unde

Și întorcând Valurile vieții.

Dreapta socotință

Motto: ,,Călugării aleși au mereu dreapta socotință!”

Între

Milostivul Bunul Dumnezeu Și binecuvântata Iubire

E

Mereu Semnul egal.

 Un egal

Fără egal.

Mai are Și

Sensul giratoriu

 Egal.

Graiul

,,Avem un grai cu ochii umezi de dor” Grigore Vieru

Graiul meu

Începe mereu cu o vocală

 A de la ,,a fi”

O de la opinci

 Sau i de la iubire

Graiul acesta se-mpletește mereu

 Din colinele străbunilor mei

Și din clopote de mănăstire

Plămădite în Țara de sus Cea a dacilor liberi

Chiar acolo unde ninge

Cu flori de cireș amar

Graiul meu cântă cu aripi de lebădă Și de ce nu

Graiul meu se rotește

 În pas de dans

Cu condurii de argint

Ai prințesei florii de cireș

Același grai al meu

 Brăzdează singur asfințitul

Așteptând sărbătorile de vineri, de sâmbătă

Și Duminecă de Duminecă

Eu mă împotmolesc în vocalele graiului meu

 Ca-ntr-un lan de grâu cu maci

Așteptând un colind de la Miazăzi

 Care, se pare, nu mai vine...

Invocare

Oprește-te Toamnă!

Clipele-s Târzii!

 Iar despre tine

Iarnă

Nu voi să știu

 C-ai să vii.

Întrebare

Ești cu mine

 Ori cu tine?

Ori cu cine știe cine?

Ești cu cerul,

Cu pământul

Ori de unde bate vântul?

Ești cu verdele

 Din ierbi

Ori cu ciuntele

Din cerbi?

Mătasea fluierului

Fluierul acela

Din copilăria mea cu miei

 Seamănă cu un câmp de mătase

 Iarba-i verde

Cu unde miei albaștri

Cornițe de cireș amar

 Fluierul acela

Nu mai cântă pe dealuri

 În satul meu nu se mai nasc miei

Arareori greieri

Ca viața

Alb cu albe, negru cu negre

Fluierul acela are taine

 În seara asta înfrunzește

Doar în gândurile mele

Și nu mai cântă

E un tei cu frunze cernite

 În pășunile de pe acoperișul dealurilor

Nu mai pasc miei

Este doar durere pentru cei mutați

La marginea satului

 În pământul acela

Vecin cu veșnicia

Fluierul acela...

Nedumerire

Nu găsesc

 La niciun anticariat

Vreo crizantemă

Străveche

Luminând

Asemeni unei

Cărți de rugăciuni.

Pașii tăi

Te-aș fi vrut lună

 M-ai fi vrut stea

În nopți de veghe să -mpresori

Albastrele cirezi de flori Și frunțile-nămeți de hori Iubirea mea.

Te-aș fi vrut doină

 M-ai fi vrut cânt

În ierni cu strai și vânt de sori

Poienile să le măsori

Cu pașii tăi mângâietori Iubirea mea.

Te-aș fi vrut vers

M-ai fi vrut cer

Într-o clipire s-ardem,

 lerui ler

Flăcări care-n veci pier

Să fii mâine icoana de ieri Iubirea mea.

Peisaje I

Doamne, ce vară nebună!

Și eu, tot mai străfulgerat de timp

Anotimp

Doamne, ce zi ațâțată a fost!

Acum parcă se coace de noapte

În jurul bradului care-mi străjuiește

Tăcerile.

O trupă de stele căzătoare

Își dansează miresmele târzii.

Pare că-s pere fastuoase

Abia coapte

Lângă vecinul, brad-voievod

Pe sub ferestrele nemuririi

Încă bântuie

Un fel de senin

De august

Pare că e un final de simfonie

Copleșitoare E bine!

Mai cântă greierii!

Din volumul Culorile vântului, Editura Galaxia Gutenberg

Răsunetul cultural 20 ARHIV