Prevenirea abuzului în rândul copiilor – activitate de informare în Tabăra ARC, Sîngeorz-Băi
Sâmbătă, la Centrul de Agrement Sîngeorz-Băi, a avut loc o activitate de informare și conștientizare adresată copiilor și cadrelor didactice participante în Tabăra ARC, organizată în cadrul proiectului „Peste obstacole cu speranță și încredere”, inițiat de Asociația Afi ProFamilia și finanțat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, comisarul de poliție Ramona Sângeorzan, împreună cu consilierul școlar din cadrul CJRAE și domnul Mic Marin, expert în domeniul protecției sociale, au susținut discuții interactive pe tema abuzului asupra minorilor. Copiii au fost învățați să recunoască formele de abuz (fizic, emoțional, verbal, sexual, neglijență), să identifice semnalele de alarmă și să știe cum pot reacționa și unde pot solicita sprijin.
Activitatea a urmărit consolidarea încrederii în sine, conștientizarea drepturilor proprii și dezvoltarea unor comportamente de autoprotecție.
Evenimentul face parte dintr-un demers amplu de informare desfășurat în județ, în comunitățile Bistrița, Năsăud și Beclean, având ca scop prevenirea și combaterea violenței domestice și promovarea reacției active în fața abuzului.
Afi ProFamilia
Citiţi şi:
- Peste 120 de copii din Odessa și Cernăuți se află pentru prima dată în Tabăra ARC, la Sângeorz-Băi
- Peste 1000 de elevi, tineri și cadre didactice din Diaspora, prin Programul ARC, în tabără la Sângeorz-Băi
- Conferința și Adunarea Generală a Coaliției împotriva Abuzului de Substanțe și a Adicțiilor din România – ROSAAC, la Beclean
- La mulți ani domnului VICTOR POIENAR, șef serviciu în cadrul Consiliului Județean BN!
- PMP: ne gândim să facem plângere împotriva abuzului BEJ
Adaugă comentariu nou