Pompierii năsăudeni – la ora bilanţului

Secţia de Pompieri Năsăud a susţinut, miercuri, şapte ianuarie 2009, şedinţa de analiză a activităţii pe anul care abia s-a încheiat. În sala mare de festivităţi a Primăriei oraşului Năsăud.

Comandantul secţiei, maiorul Suciu Tudor Mihai, în raportul său a informat că, împreună cu personalul din subunitate, şi-au îndeplinit misiunile şi sarcinile specifice privind conducerea, organizarea forţelor şi mijloacelor participante atât la lichidarea incendiilor, salvarea vieţilor oamenilor, animalelor şi bunurilor materiale, cât şi la acţiunile de limitarea şi înlăturare a urmărilor provocate de accidente avarii şi calamităţile naturale, în acelaşi timp continuându-se pregătirea personalului. Astfel, în 12.03.2008, conform planificării, la Secţia de Pompieri Năsăud (Garda nr. 1 de intervenţie Năsăud şi Garda nr.2 de intervenţie Beclean) au fost verificaţi toţi subofiţerii la Ed. Fizică de specialitate şi generală, instrucţie la tehnica de luptă, stingerea incendiilor, dar şi un test de verificare a cunoştinţelor referitoare la atribuţii, sarcini şi îndatoriri. Rezultatele consemnate în raportul de control au fost bune şi foarte bune pentru toţi cei 126 subofiţeri testaţi din totalul de 134 (7 fiind în concediul de odihnă şi unul în concediu medical).

A fost modificat statutul de funcţii a subunităţii, fiind pensionaţi lt. col. Gheorghe Moldovan (comandantul secţiei), plt. adj. şef Ioan Năşcuţiu şi plt. adj. Cornel Gabor, fapt pentru care a preluat conducerea secţiei, maiorul Mihai Tudor Suciu. În noiembrie, în oraşul staţiune Sângeorz-Băi s-a înfiinţat primul echipaj de Gărzi de Intervenţie, respectiv, Serviciul Mobil Reanimare şi Descarcerare fiind detaşaţi din cadrul Secţiei Năsăud 4 conducători auto şi 4 paramedici.

De asemenea, au desfăşurat 24 de aplicaţii tactice, verificări la pregătirea fizică, militară şi de specialitate, iar în 13 septembrie, de Ziua Pompierilor din România, au susţinut diverse activităţi dedicate zilei lor. Au fost inventariate bunurile şi materialele la gestiunile şefului de garaj şi subofiţerului administrativ, fiind întocmite fişele de evaluare a personalului pe anul 2008.

Secţia de Pompier Năsăud a fost solicitată să intervină la 108 situaţii de urgenţă: 56 incendii, 7 asistenţă persoane, 18 alte situaţii, 11 acţiuni pentru protecţia comunităţilor şi 16 intervenţii SMURD (2 + 14 – Năsăud + Sg. Băi), la care s-a acţionat cu competenţă şi profesionalism, ieşind în evidenţă curajul, dârzenia şi disciplina, respectându-se cu stricteţe toate măsurile de securitate a servanţilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5