ZIUA FORŢELOR TERESTRE SĂRBĂTORITĂ LA PRUNDU BÂRGĂULUI
-
View the full image
ZIUA FORŢELOR TERESTRE SĂRBĂTORITĂ LA PRUNDU BÂRGĂULUI
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de Biruinţă este şi Ziua Forţelor Terestre ale Armatei României, care sunt sărbătorite, anual, de către Brigada 81 Mecanizate Bistriţa şi garnizoanele Arad, Turda, Dej şi Prundu Bârgăului.
Joi 23 aprilie 2009, începând cu ora 10, la Monumentul Eroilor din centrul comunei Prundu Bârgăului au debutat manifestările, dedicate acestor sărbători, prin prezentarea unor alocuţiuni, rostite de Lt. Col. Vasile Iftimi, comandantul garnizoanei, Mr. Marian Dospina, locţiitor comandant şi Mr. Octavian Cioanca, şef de stat major, după care a urmat un tedeum săvârşit de preotul Ioan Jauca. Garda militară a prezentat onorul şi a efectuat defilarea, prin centrul comunei, după care manifestările au continuat, prin acţiunea „porţilor deschise”, în incinta garnizoanei din localitate, unde a fost prezentate echipamentele de luptă şi s-a vizitat muzeul unităţii.
În sala de spectacole a fost prezentat col. rez. Matei Albu, preşedinte de onoare al Asociaţiei Veteranilor din Valea Bârgăului, profesor, director şi valoros activist cultural, Cetăţean de onoare al comunei, aflat în pragul împlinirii, în 18 mai, a venerabilei vârste de 96 de ani, care a evocat unele momente dramatice trăite pe câmpul de luptă.
Ansamblurile „Plaiurile Bârgăului” şi „Bârgăul”, din localitate, au prezentat un spectacol deosebit, în care au evoluat tineri solişti şi dansatori, îndrumaţi de Ioana Suciu, Florin Flămând şi Dumitru Ciupa. Ca o remarcă, deosebită, a fost dansul inedit „Cătanele negre”, prezentat în premieră de artiştii prundeni.
La aceste manifestări au participat, alături de militari, numeroşi cetăţeni şi personalităţi ale comunei, între care primarul Ilie Avram, viceprimarul Ilie Vlad, consilierul local Leon Raţiu, directorul Gr. Şc. „Radu Petrescu”, Constanţa Neuc, Margareta şi Constantin Andriţoiu, Valeria şi Eremia Lucuţa, Vasile Moişan, Zaharie Albu şi, nu în ultimul rând, nonagenarul Matei Albu.
Citiţi şi:
- De Ziua Forţelor Terestre militarii din garnizoana Prundu Bârgăului, binecuvântaţi de Mitropolitul Andrei
- Mitropolitul Andrei, alături de bârgăuani la Ziua Forţelor Terestre
- Batalionul 812 Infanterie „Bistriţa” şi 817 Artilerie „Petru Rareş”, la 15 ani de experienţă, performanţă şi profesionalism
- SĂRBĂTORIREA ZILEI FORŢELOR TERESTRE LA BRIGADA 81 MECANIZATĂ “General GRIGORE BĂLAN”- 23 APRILIE 2014
- “Ziua Forţelor Terestre” a fost un prilej de avansări, premieri şi mulţumiri
Adaugă comentariu nou