LĂSATUL SECULUI IN ŢARA BÂRGAIELOR

Bârgăuanii au anticipat tradiţia noastră ortodoxă, de “Lăsatu Secului”, serbând, duminică 9 noiembrie, ultima zi de dulce, printr-un lanţ de manifestări culturale, cu multă muzică, dans şi voie bună, la care au participat ansamblurile folclorice bârgăuane, dar şi reprezentanţi de marcă ai folclorului din Telciu, Sângeorz Băi şi Bistriţa.

Aflat la cea de a patra ediţie, Festivalul folcloric “Lăsatu Secului”, s-a desfăşurat la Căminul Cultural din Susenii Bârgăului, locul unde prima manifestare de sărbătorire a Postului Crăciunului a debutat în urmă cu cinci ani, prin organizarea Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa – Năsăud, a Consiliului Local şi Căminul Cultural din Prundu Bârgăului.

Marele spectacol folcloric de la Suseni a avut loc după săvârşirea Sfintei Liturghii şi a fost deschis de către Ioana Suciu, directoarea Căminului Cultural, cu Ansamblul „Bârgăul”, din localitate, condus de talentatul instructor Florin Flămând, pe fondul muzical al unui adevărat taraf bârgăuan, condus de maestrul Dumitru Ciupa.

Au urmat ansamblurile folclorice: „Plaiurile Bârgăului” din Prundu Bârgăului, „Pană de păun”, al Grupului Şcolar din Telciu, îndrumat de prof. Maria Ienciu, „Păuniţa”, din Sângeorz Băi, condus de Florin Hodoroga şi Balada din municipiul Bistriţa, coordonat de inimosul om de cultură Ioan Simionca.

La această manifestare, demare reuşită artistică, desfăşurată în cinstea tradiţiei şi fără implicaţie politică, au participat un număr mare de spectatori, între care şi importante personalităţi ale comunelor bârgăuane şi ale judeţului.

Lanţul manifestărilor de „Lăsatu Secului” a continuat şi seara, la restaurantul Heniu, din Prundu Bârgăului, unde dansul şi cântecul au fost la ele acasă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5