Rata şomajului a ajuns la 2,26%

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud a ajuns la 2,26%, potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud. În evidenţele AJOFM BN figurează 2857 şomeri, dintre care 1594 sunt indemnizaţi, iar 1263 nu primesc acest ajutor guvernamental.

Conform purtătorului de cuvânt Alina Căpraru, în primele opt luni ale anului, prin măsurile active prevăzute de Legea 76/2002, la nivelul judeţului au fost încadrate 7099 persoane, dintre care 1826 au fost angajate prin acordarea unor subvenţii din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Astfel, 631 de bistriţeni au fost ocupaţi temporar în lucrări publice de interes comunitar, 263 persoane s-au angajat ca urmare a absolvirii cursurilor de formare profesională, în timp ce 249 de persoane au beneficiat de subvenţionarea locului de muncă, fiind şomeri peste 45 de ani sau unici susţinători ai familiilor monoparentale. În primele opt luni, 89 persoane s-au angajat ca urmare a acordării de subvenţii pentru stimularea mobilităţii forţei de muncă.

Până în prezent, prin AJOFM s-au încadrat 169 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, însă numărul acestora va creşte după bursa rezervată acestei categorii de pe piaţa muncii, eveniment programat vinerea viitoare, la Colegiul INFOEL.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5