Subprefectul Radu Tămăşoi s-a titularizat pe post
Subprefectul Radu Moisil Tămăşoi a fost declarat admis la concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru ocuparea funcţiei publice de subprefect din cadrul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud. Radu Tămăşoi a deţinut funcţia de subprefect cu titlu interimar, până la organizarea acestui concurs. Marţi, 19 august, Tămăşoi a susţinut proba teoretică a examenului, fiindu-i evaluate cunoştinţele de legislaţie, dar şi cele de competenţă lingvistică, înaltul funcţionar public bistriţean obţinând cel mai bun punctaj dintre concurenţii din cele opt judeţe, şi anume, 62 din 70 de puncte. Miercuri, subprefectul a susţinut şi interviul, în faţa comisiei instituite la nivelul ANFP, Radu Tămăşoi mizând pe un rezultat foarte bun.
Săptămâna trecută, subprefectul Tămăşoi a fost admis şi la cursurile derulate de Institutul Naţional de Administraţie, în cadrul Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. Timp de un an, Radu Tămăşoi va urma cursurile INA alături de alţi 150 de colegi pentru a putea fi înscris în corpul înalţilor funcţionari publici.
Adaugă comentariu nou