Pe 10 iunie, USL Bistriţa-Năsăud contează pe votul liberalilor pentru dezvoltarea judeţului!
Programul economic pregătit de USL pentru Bistrița-Năsăud are o serie de măsuri cu efecte majore. Pentru ca toate aceste soluții să poată fi aplicate, este nevoie de un prim pas extrem de important, cel al votului din 10 iunie.
Se știe că prosperitatea unui județ este direct conectată de dezvoltarea ei economică. Viitoarea administrație județeană USL își propune pentru Bistrița-Năsăud ca nicio investiție din fonduri publice să nu se facă la întâmplare, nicio zonă din judeţ să nu fie dezavantajată. Prioritatea va fi dezvoltarea echilibrată a microregiunilor județului, iar investiţiile din fonduri bugetare vor ţine cont de criteriul creării de locuri de muncă.
„Toți locuitorii și firmele bistrițene au contribuit la bugetul de stat, la realizarea de investiții pentru dezvoltarea județului. Din păcate, în ultimii ani am remarcat că banii ce au revenit în județ, munciți de fiecare dintre noi, au fost risipiti pe firmele de partid, pe contracte clientelare, gestionați defectuos prin administrarea PDL. Pentru a schimba fundamental acest mers al lucrurilor, USL BN se prezintă în fața dumneavoastră cu o echipă competentă și profesionistă condusă de un om priceput. Emil Radu Moldovan a dovedit că este un om care poate lucra în echipă, care va urmări cu fermitate bunul mers al județului și care are determinarea necesară pentru a face administrație eficientă. Pe 10 iunie, stimați liberali din județ, vă așteptăm la vot, într-o perioadă în care accentul trebuie pus pe dezvoltarea județului şi nu pe doctrine”, a declarat Stelian Dolha, vicepreședinte PNL Bistrița-Năsăud.
Biroul de presă PNL BN
Citiţi şi:
- Candidatul la președinția CJ BN, Robert Sighiartău, a vorbit la Rombat despre soluțiile de dezvoltare economică a județului: ”Dacă nu ne dezvoltăm, dispărem!”
- Victor Ponta: „Echipa USL are un plan clar pentru modernizarea şi dezvoltarea judeţului Bistriţa-Năsăud”
- Opoziţia vs investiţia de 6 milioane de euro pentru un Centru cultural, turistic şi de agrement la Posmuş
- Crinuţa Dumitrean, protejata lui Ioan Oltean,nu-și poate justifica averea
- Libertatea de expresie, în accepţiunea liberalilor
Adaugă comentariu nou