La noi

O cutră

Una din stările care-mi provoacă silă şi enervare se datorează unor impostori care se fâlfâie în aceşti ani postdecembrişti, de genul (oare au vreun gen ?): Traian Băsescu, Monica Macovei (cu figura ei de corb), Ioan Olteanu (cu figura lui de corturar), Zegreanu (nu-i reţin prenumele, ci faptul că are probleme cu vederea, motiv pentru care e menţinut ca şef la Curtea Constituţională; poate i-ar sta bine şi de preşedinte al republicii), baschetbalista aceea, Codruţa Kovesi şi alţi sportivi care fac de ruşine această biată Românie.
Dar mă agasează , pentru moment, un anume sportiv, cu muşchi şi creier sovietic: Theodor Baconschi.
Desigur că va intra în istoria contemporană a României prin falsurile de alegeri din Paris, unde era ambasador, prin care Traian Băsescu a fost uns pentru încă un mandat de preşedinte. Spre disperarea noastră.
Eu însă nu pot uita că acest Baconschi este fiul lui taică-său, care taică se numea A.. E. Baconsky. Dincolo de grafia numelui de familie (de rezonanţă rusă), vreau să menţionez că A. înseamnă Anatol (prenume rusesc). E cumva semnificativă această apartenenţă onomastică ? Apropo de K.G.B.
Poate da, poarte nu.
Dar nu pot uita că, în anii 50, la Cluj fiind, în redacţia revistei „Steaua”, acest A.E.Baconsky a fost un pătimaş propagandist al proletcultismului în literatura română, acea cangrenă din pricina căreia literatura română a avut mult de suferit, prin plecăciunea în faţa acelui realism socialist impus în cultura română de către politrucii sovietici, faslificând astfel adevărul estetic al poeziei, prozei şi dramaturgiei.
Aşadar, apropo de tată şi fiu. E o zicere românească: aşchia nu sare departe de trunchi. Prin urmare, ce mi-e Anatol, ce mi-e Theodor.
Şi acum să deschid dicţionarul, ca să justific titlul pamfletului meu.
Cutră: persoană prefăcută, intrigantă,
canalie (cuvânt de origine greacă; ceea ce presupune că această stare, atitudine omenească e veche de când lumea – nu-i aşa tavarişci Baconsky ?).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5