„Pană de păun”, se pregăteşte o ediţie de excepţie

Festivalul Naţional de Interpretare a Cântecului popular Românesc „Pană de păun”, ediţia a –VII- a, se va derula la Bistriţa în perioada 13 -14 noiembrie 2012. Festivalul, deja binecunoscut la nivel de ţară, îşi propune descoperirea şi promovarea de noi talente în ceea ce priveşte interpretarea cântecului popular autentic. După cum ne declară iniţiatorul acestuia, artistul Alexandru Pugna, sunt invitaţi să participe interpreţi de muzică populară din întreaga ţară având vârsta cuprinsă între 16 – 30 de ani. Participanţii vor prezenta în concurs două cântece, un cântec fără acompaniament orchestral (doină, baladă, cântec doinit) şi un cântec cu acompaniament muzical, asigurat de Orchestra Profesionistă DOR ROMÂNESC a Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud. Pentru concurenţii din jud. Bistriţa Năsăud preselecţia va avea loc în data de 8 noiembrie, ora 10.00, la CJC, din Bistriţa, Str. G-ral Grigore Bălan, nr.11, unde este aşteptată şi fişa de înscriere avizată de instituţia ce o reprezintă. Marele Premiu are o valoare de 800 lei şi un Clop cu păun. Informaţii suplimentare se pot obţine zilnic între orele 9.00 – 16.00 la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud, Tel. 0263-212023 sau la nr. de telefon 0744-232786. Directorul festivalului, Alexandru Pugna, ne asigură că va fi o ediţie în care ne vom întâlni în recital cu nume mari ale folclorului bistriţean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5