Grădinarii de la «Căsuţa cu poveşti» au umplut coşul toamnei

După ce pe parcursul a patru săptămânii, copiii de Grupa mare A de la Grădiniţa „Căsuţa cu poveşti” au avut ocazia să descopere tot ceea ce este legat de toamnă - frunze uscate, legume, fructe, flori – a venit şi momentul ca anotimpul ruginiu şi roadele lui să fie sărbătorite.
Miercuri după-amiaza, spre bucuria copiilor, educatoarele Alexandrina Pop şi Cristina Calistru au pregătit o activitate cu părinţii, fiecare pictând pe sticlă secvenţe din ceea ce s-a învăţat până acum, fie că e vorba de Zâna toamnă, fructe personalizate, legume, frunze.
La sfârşitul activităţii, copiii şi părinţii au degustat două torturi de fructe şi au băut suc natural de fructe, iar apoi s-a dansat pe „Samba florilor”.
„Această activitate reprezintă evaluarea proiectului "Coşul toamnei" , în urma activităţilor susţinute la grupa de copii. Astfel, au fost valorificate competenţele şi abilităţile de ordin teoretic şi practic, gradul de originalitate în realizarea temei propuse. De asemenea, a fost realizat transferul de cunoştinţe în alte domenii, contexte şi situaţii, prin participarea activă şi afectivă a tuturor celor implicaţi în proiect”, ne-au declarat promotorii acestui eveniment educaţional, educatoarele grupei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5