Muncă, joc şi veselie în poiana din dumbravă
Într-o după-miază de toamnă târzie, copiii grupei mijlocii „A” Buburuzele, de la Grădiniţa „Dumbrava Minunată”-Bistriţa, parintii si educatoarele au participat la evaluarea proiectului tematic: „Cu papucii ei de frunză, toamna a sosit la noi!”. Proiectul s-a desfăşurat pe o perioada de patru săptămâni, timp în care, copiii au învăţat foarte multe lucruri despre anotimpul toamna. A venit momentul bilanţului! Educatoarele Măriuţa Şandor şi Anamaria Voaida au propus următoarele puncte pe agenda zilei: vizitarea expoziţiei: „Toamnă, toamnă harnică şi de roade darnică!”- lucrări realizate de către copii, pe parcursul derulării proiectului mai sus amintit; colaj de cântece şi poezii despre toamnă, prezentat de către copiii grupei „Buburuzele”; „Din darurile naturii”- activitate practică ( confecţionarea de către părinţi- copii- educatoare a unor jucării din fructe, legume şi frunze); aranjarea lucrărilor obţinute într-o mini-expoziţie.
Fiecare părinte, împreună cu copilul, îndrumaţi de către educatoare, au „născocit” tot felul de jucării din legumele şi fructele despre care copiii au învăţat că este bine să le consume pentru a creşte mari şi sănătosi. Imaginaţia protagoniştilor a întrecut orice limită. Legumele şi fructele s-au transformat, pe nesimţite, în pinguini, omizi, veveriţe, arici, răţuşte, broscuţe, iepuraşi, şoricei, buburuze şi multe altele. Copiii au admirat toate jucariile realizate, iar efortul depus de către aceştia a fost răsplatit cu prajiturele pregătite, cu drag, de mămicile lor. Doamna director Margareta Sava apreciază modul în care s-a realizatat evaluarea proiectelor derulate de către toate educatoarele din unitate. Acestea au folosit în funcţie de imaginaţie, de specificul grupei pe care o îndrumă, diferite modalităţi de evaluare, toate fiind plăcute copiilor şi părinţilor.
Educatoare Măriuţa Şandor
Adaugă comentariu nou