Dorin Dobra: ,,Bistrița a mai făcut un pas înspre realizarea obiectivului Parc Industrial

Luni , 19 noiembrie, Radu Stroe, ministrul delegat pentru administrație, a semnat Ordinul de Ministru privind acordarea titlului Parc Industrial pentru SC Business Parc Bistrița Sud SRL. Astfel, municipiul Bistrița va deține al 55-lea parc industrial din România.

„Este un moment foarte important pentru Bistrița și pentru județul nostru. Realizarea Parcului Industrial este un obiectiv mai vechi al PNL BN și suntem încântați că am reușit să mai facem un pas în atingerea acestui țel, mai ales acum, când Bistrița are nevoie să atragă noi investitori și să creeze noi locuri de muncă. Următorul pas este semnarea contractului de finanțare în valoare de aproximativ 7,8 milioane Euro, cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului”, a declarat Dorin Dobra, vicepreședinte al PNL Bistrița-Năsăud și candidat USL la Senatul României.
Semnarea Ordinului de Ministru privind acordarea titlului de Parc Industrial a fost urgentată în urma discuțiilor dintre liderii locali ai USL BN și ministrul Radu Stroe cu ocazia vizitei acestuia la Bistrița, prilejuită de evenimentul de lansare a candidaților USL pentru alegerile parlamentare.
„Vizita făcută de liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin la Bistrița, în 17 noiembrie, cu ocazia lansării candidaților USL pentru alegerile parlamentare a arătat faptul că judeţul Bistriţa-Năsăud e poziţionat central între priorităţile guvernării USL și că liderii centrali apreciază că USL este mai unită ca niciodată la Bistriţa ”, a mai spus Dorin Dobra.
Candidatul USL BN Dorin Dobra a declarat în mai multe rânduri că unul dintre principalele sale obiective dacă va ajunge în Parlament este să aducă un al doilea mare investitor la Bistrița în următorii patru ani.

Biroul de presă al USL BN

Comentarii

21/11/12 09:01
Vizitator

Acest Dobra, un Bula al politicii, crede ca investitorii sunt precum ciorile: amenajezi un parc industrial si ei trag acolo. Lucrurile sunt mult mai complicate.La Cluj sunt 3 parcuri industriale dar foarte putini investitori.In loc sa vina pleaca si cei prezenti. Un exemplu e Jucu. A plecat Nokia si foarte greu se gasesc alti interesati.Cu firma Bosch se poarta negocieri de mai bine de 2 ani. Intre timp,halele Nokia au fost achizitionate de firma italiana de electrocasnice "De'Longhi SpA". Ehe, nu-i asa de simplu cum crede lumea.

02/12/12 15:04
bogdi

In primul rând vreau sa spun ca nu sunt afiliat politic și nu fac critici de obicei, dar în acest caz am simțit nevoia sa spun câte ceva. Pentru ca în vremea liceului am avut "onoarea" de a-l cunoaște pe stimatul domn Dobra ca profesor și fiindcă am dubii în privința schimbării caracterului lui, de atunci, pot spune ca e unul din cei mai meschini oameni pe care i-am cunoscut. Și nu e doar părerea mea ci și a altor prieteni și cunoștințe care au avut ocazia să-l cunoască. In primul rând nu era capabil sa stăpânească clasa întotdeauna era haos la ora lui și asta pentru ca oarecum el prefera modul acesta de desfășurare. Era arogant, făcea remarci nepotrivite pentru un profesor și în relația cu elevele avea o conduită de mahala uneori, nu de puține ori cu tenta sexuală la adresa fetelor. Nu era imparțial, ex. o fata care se îmbracă mai provocator la orele lui întotdeauna avea note mari, sau, la fel, cei cu care obișnuia să facă glume pe seama altora. Părerea mea este ca el nu trebuia să fie profesor, darămite om politic care sa promoveze virtuții și valori,să vorbească despre asta cu atâta ipocrizie.Concluzia: un fals și un parvenit ridicat de d-na Pană(o femeie puternică, pentru care toți avem o stimă extraordinară).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5