Peste 20 de poliţişti, mobilizaţi zilnic în filtre de iarnă!

Poliţiştii rutieri efectuează verificări în această perioadă cu privire la echiparea autovehiculelor pentru iarnă, anunţă inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Astfel, pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe fondul condiţiilor meteo, peste 25 de poliţişti, zilnic, sunt prezenţi în trafic şi vor institui filtre pentru a efectua verificări la autovehicule cu privire la dotarea cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

« Zilnic, în această săptămână, se acţionează pe DN 17 (Piatra Fântânele) şi DN 17C (Dealul Ştefăniţei) pe mai multe schimburi, iar dacă situaţia o impune, şi pe DN 15A (Dealul Herinei) pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite », precizează sursa citată.
În această iarnă, poliţiştii au aplicat patru sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi o sancţiune contravenţională a fost aplicată « unui factor responsabil cu activitatea de menţinere a viabilităţii drumurilor publice în sezonul rece».

Pentru neechiparea corespunzătoare a autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, se retrage certificatul de înmatriculare, iar valoarea amenzii este de la 630 la 1470 de lei (între 9 şi 21 puncte amendă).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5