POLIŢIA ROMÂNĂ: RESPECTĂ REGULILE DE CIRCULAŢIE RUTIERĂ!
Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în perioada următoare, va scădea brusc temperatura la nivel naţional, fiind favorizată apariţia precipitaţiilor sub formă de lapoviţă şi ninsoare, totodată semnalându-se apariţia poleiului, îndeosebi în zonele montane. Poliţiştii rutieri vor efectua verificări la autovehicule cu privire la echiparea pentru iarnă.
Serviciul Rutier recomandă conducătorilor de autovehicule să conducă deosebit de prudent, cu viteza adaptată continuu particularităţilor meteo, de drum şi trafic.
Având în vedere prognoza meteo, pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe fondul condiţiilor de drum, poliţiştii rutieri sunt prezenţi în trafic pentru a efectua verificări la autovehicule cu privire la echiparea pentru iarnă. O atenţie deosebită se va acorda autovehiculelor cu greutate peste 3,5 tone care trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Reamintim faptul că pentru neechiparea corespunzătoare a autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zãpadã, gheaţã sau polei, se retrage certificatul de înmatriculare, iar valoarea amenzii este de la 630 la 1470 de lei (între 9 şi 21 puncte amendă).
Poliţia Rutieră Română recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie şi următoarele principii de conduită preventivă:
Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.
Daţi dovadă de mult discernământ referitor la oportunitatea plecării dumneavoastră, mai ales în situaţia în care sunt prognozate condiţii meteo extreme.
Asigurati-vă că funcţionează corespunzătoar sistemele de iluminare-semnalizare, cât şi a cele de climatizare/degivrare.
Dotaţi-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece.
Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.
Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.
Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.
De asemenea, este bine să aveţi la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri.
Asiguraţi-vă rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.
Respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.
Citiţi şi:
- IPJ BN: Conduceţi preventiv!
- Recomandările poliţiştilor pentru o călătorie sigură în condiţii de iarnă
- Cauciucurile de iarnă, la verificat! Peste 50 de poliţişti acţionează pentru prevenirea accidentelor rutiere. Vezi cum trebuie să fie echipată maşina iarna pentru a nu fi amendat
- Poliţiştii au retras opt certificate de înmatriculare pentru neechipare de iarnă
- Peste 180 de şoferi sancţionaţi de poliţiştii rutieri, într-o singură zi!
Adaugă comentariu nou