În dosarul validărilor de la CJ, instanţa s-a pronunţat…în favoarea USL
Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a pronunţat astăzi în dosarul 1816/112/2013, în care Uniunea Social Liberală Bistriţa-Năsăud a atacat în instanţă hotărârile prin care nu au putut fi validaţi cei patru supleanţi în Consiliul Judeţean.
Instanţa a decis anularea hotârârilor prin care au fost invalidaţi supleanţii USL şi obligă Consiliul Judeţean să adopte hotărârile pentru validare. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă.
USL i-a pârât atât pe Consiliul Judeţean, ca instituţie, cât şi pe cei 15 aleşi judeţeni ai PDL şi PP-DD care s-au abţinut (potrivit regulamentului au votat împotrivă) la proiectul de hotârâre privind validarea Mirelei Cârcu (PNL), a lui Nicolae Lupşan, Vasile Puica şi Szanto Arpad.
Joi şi vineri, instanţa va judeca şi celelalte patru dosare pe această temă, în care fiecare dintre supleanţi a reclamat această situaţie.
Cei patru au invocat art. 89 indice 3 din Legea 215/2001 actualizată. Potrivit prevederilor legale, “hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacată de cei interesaţi la instanţa de contencios administrativ în termen de 5 zile de la adoptare sau, în cazul celor absenţi de la şedinţă, de la comunicare”. Legea spune că instanţa de contencios administrativ se pronunţă în cel mult 15 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.
La şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean, validarea mandatelor pentru cele patru propuneri nu a fost posibilă după ce, din 27 voturi, doar 12 (cele ale USL) au fost pentru. În aceste condiţii, mai multe proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi au fost retrase, inclusiv alegerea unui nou vicepreşedinte al CJ Bistriţa-Năsăud.
Cele patru posturi vacante de consilier judeţean au apărut în urma demisiei Adrianei Doina Pană, alui Daniel Suciu, Stelian Dolha şi Ioan Deneş, care au optat pentru statutul de parlamentar.
Citiţi şi:
- Cei patru supleanţi USL, invalidaţi de plenul CJ, au atacat hotărârea în instanţă
- Instanţa a decis: supleanţii USL sunt validaţi
- Acţiunile supleanţilor USL respinse în instanţă. Au rămas fără obiect
- Cei patru supleanţi ai USL nu au fost validaţi în Consiliul Judeţean. Pasul următor…la tribunal
- Validarea supleanţilor USL, la a doua strigare?
Adaugă comentariu nou