Delureni, dincolo de dealuri

Viceprimarul comunei Urmeniş, Dumitru Jurcan, acceptă să îmi fie „ghid” prin satul Delureni, un sat de Câmpie cu multe dealuri domoale, acoperite, din când în când, cu păduri sărace în care predomină salcâmul. Un areal prielnic apicultorilor. În Delureni se circulă acum, în 2013, pe asfalt. Vicele este mândru că s-a reuşit ca uliţele, o parte dintre ele, pe 4,5 km, să fie asfaltate. Şi cei de aici plătesc impozite şi, ca atare, au dreptul să mai umble pe un drum fără gropi şi noroi, să se bucure cât de cât de unele lucrări de investiţii pe care le face Primăria, ne spune domnul Jurcan. Satul, acum, în februarie, nu pare amorţit cum ar crede unii, deşi bătrâneţea aşezării iar conferi acest statut. În Registrul Agricol de la Primăria Urmeniş erau trecute, mai în urmă cu câţiva ani, vreo 240 gospodării. Astăzi numărul lor a scăzut, ca în fiecare sat. Au rămas „tinerii”, în jur de 55-65 ani. În Delureni nu se mai naşte niciun copil. În schimb, spre locul acela cu multă verdeaţă pleacă din când în când câte unul. La şcoala primară doar câţiva prichindei. Satul îl întineresc aceştia. La grădiniţă niciunul. Cum spuneam, nu se mai naşte nici un delurian aici, Nici nunţi nu se mai organizează în sat. Cam o nuntă pe an, îmi spune vicele, aşa, ca să se mai veselească sătenii şi să nu ne pierdem tradiţiile. Nunţile de Delureni se fac acum la oraş. Satul s-a mutat la localurile bistriţene lăsând acolo, în Delureni, frumoasele obiceiuri de altădată. În Delureni se simte adierea vântului de primăvară. Gospodarii, cu atelaje, cu mijloace mecanice, ies în câmp. Mai transportă gunoiul de grajd pentru însămânţările de primăvară. Seara se adună, invitaţi fiind de primarul Dumitru Tomşa şi viceprimarul Dumitru Jurcan, la şedinţe de lucru în care specialiştii locali şi autorităţile îi informează pe fermieri despre modalităţile de primire a subvenţiilor prin APIA. Din 1 martie începe campania de depunere a cererilor pentru accesarea fondurilor europene şi fermierii trebuie să fie bine informaţi, este de părere primarul Tomşa. La Delureni se apropie primăvara şi odată cu ea cresc speranţele dar şi îngrijorările agricultorilor despre recoltele care o să fie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5