500 de zadii, pe facebook
Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa derulează în perioada 20 ianuarie – 30 aprilie proiectul ZADIA, finanţat prin Programul Tineret în acţiune 2007-2013 al Comisiei Europene, Acţiunea Iniţiative ale tinerilor, gestionat în România de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP).
Un grup de tineri participă la un proiect de învăţare non-formală, în cadrul căruia şi-au propus să studieze şi să fotografieze un număr de 500 de zadii, parte din colecţia fundaţiei. De-a lungul lucrului cu zadiile, ei vor fi însoţiţi de un etnograf, un istoric de artă, un artist plastic şi un fotograf. Vor scrie mici naraţiuni pe tema ”cine a purtat această zadie?” şi alte teme propuse de ei.
Vor oferi tururi ghidate ale expoziţiei ce va fi realizată în perioada 23 martie-8 aprilie ca acţiune a proiectului şi vor realiza o pagina de facebook în care vor consemna rezultatele muncii lor.
Proiectul îşi propune să crească gradul de conştientizare a tinerilor în legătură cu cultura tradiţională, ca parte a patrimoniului cultural naţional, să susţină dialogul şi întâlnirile intercultural cu tineri din mediiş i culturi diferite, să îi ajute să prevină şi să combată prejudecăţile şi toate atitudinile care ducla excludere şi să dezvolte un sentiment de toleranţă şi de înţelegere a diversităţii.
Antigona-Silvia Rogozea
Îndrumător proiect
Citiţi şi:
- Mii de de zadii din zona Bistriței, într-o paradă unică, iniţiată de Gavril Ţărmure, pe stadionul „Jean Pădureanu"
- Parada de Cartea Recordurilor, cu mii de zadii, de pe stadionul „Jean Pădureanu”, amânată
- Manifest Zadia: 1250 de fete vor pune în valoare zadia, pe stadion, pe ritmurile trupei Sensor
- (Video) Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Manifest Zadia
- La Bistriţa, 2500 de zadii expuse pe stadion – premieră naţională
Adaugă comentariu nou