Runcul, premiat la Gaudeamus
Mie, 04/24/2013 - 11:03
Cele mai importante premii din cadrul Târgului Gaudeamus Cluj-Napoca 2013, ediția a XIV-a, organizat de Radio România – echipa GAUDEAMUS şi Radio Cluj au fost câştigate de către Editura Eikon, avându-i ca fondatori pe Valentin Ajder şi Vasile George Dâncu (originar din Runcu Salvei, jud. Bistrița-Năsăud). Editura Eikon a obținut, prin votul publicului, locul I în cadrul Trofeului Gaudeamus.
Trofeul „Cea mai râvnită carte a târgului” a fost acordat volumului „Poveştile, viaţa şi moartea” de Vasile Sebastian Dâncu (de asemenea, originar din Runcu Salvei). În cadrul secțiunii Trofeul presei a fost premiată Transilvania Reporter, avându-l ca director pe autorul premiat, Vasile Sebastian Dâncu.

Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 09:46
Ziua a cincea/Erasmus+ CJRAEBN- istorie, tradiție și mândrie națională în Katerini, Grecia Mar, 08:19
Sângeorz-Băi: Din 27 octombrie, Serviciul de Evidență a Persoanelor este într-o nouă locație. Mar, 07:59
PRO-VERBE: Norocul îi ajută pe cei puternici Mar, 07:55
Elena M. Cîmpan: Octombrie, primul bal Cultura
Norocul îi ajută pe cei puternici ne spune un proverb adesea enunțat cu admirație pentru cei ce...
Comentarii
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Dorel de Pico -
Dum, 09:32
" Pico Verde "-i aici cum bagi mana ... pe dreapta ... cum treci dealu' din Ciopleaca si o tzara...
Turcan Viviana -
Dum, 06:47
„Știința ne oferă instrumente și definiții, însă doar puntea dintre oameni poate aduce o vindecare...
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
În ceas aniversar, îi urăm domnului DUMITRU CIUPA, solist instrumentist, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou