Vasile Morar, bârgăuanul iubitor şi crescător de vipere, mistreţi şi alte fiare sălbatice

Vrem nu vrem, mai ales noi care trăim în frumoasa zonă a Văii Bârgăului constatăm că arealul vieţuitoarelor pădurii se restrânge continuu şi concomitent se înregistrează o diminuare a efectivelor la speciile valoroase. La aceasta concură extinderea suprafeţelor cultivabile, a celor destinate construcţiilor şi amenajărilor de tot felul, unele de o utilitate economică şi socială discutabilă, defrişările masive şi exploatarea uneori nechibzuită a masei lemnoase, păşunatul, vânătoarea exercitată în afara cadrului legal şi nu numai. Nu trebuie să fi mare specialist ca să-ţi dai seama că fără faună, farmecul şi frumuseţea codrilor noştri multiseculari se diminuează mult. Vânatul e important nu numai sub formă de trofee, ci mulţi conaţionali şi vizitatori de peste hotare îşi doresc să aibă posibilitatea să-l admire în habitatul său natural.

Este totuşi pozitiv faptul că această evoluţie îngrijorătoare a devenit subiect de preocupare şi pentru unii dintre conjudeţenii tineri din afara sistemului oficial de protecţie şi ocrotire a vânatului. Exemplul cel mai elocvent, în multe privinţe original şi chiar cu caracter de unicat, este cel al fostului meu consătean Vasile Morar, de la Suseni. Acesta după mai mulţi ani de studii aprofundate şi experimente temeinice, a pus la punct o tehnologie de înmulţire a mistreţului în captivitate, iar începând din acest an, la propunerea unei asociaţii de vânătoare, este implicat într-un proiect de reabilitare a efectivelor pe fondul cinegetic de la Leşu. Desigur, munca cu fiarele pădurii, cu porcii mistreţi, ori cu viperele, pentru că trebuie să precizez că se ocupă şi de aceste reptile, nu e chiar o treabă la îndemâna oricui.

Fostul meu consătean, Andrei Vrânceanu, unul dintre cei mai mari vânători, pe care i-a avut vreodată Bârgăul la care ar trebui adăugaţi foarte mulţi alţii precum:Simion Puţura, tot de la Suseni, Nicolae Mânzat, Grigore Hogiu, morarul Vlasa Ioan, fostul învăţător Ioan Sima şi nu numai, de la Joseni, într-o împrejurare îmi relata că la o partidă de vânătoare a fost atacat de un urs, iar în timp ce plin de sânge încerca cu disperare să se salveze, să scape din ghiarele matahalei, partenerul său Simion P., care oricând avea ocazia epata, făcea mare caz de curajul lui, nu numai că n-a avut niciun fel de reacţie, dar a şi……… leşinat !.

Pentru a lucra cu fiarele pădurii sunt necesare nu numai cunoştinţe temeinice, dar şi nişte calităţi personale mai aparte, în care predominante sunt stăpânirea de sine, curajul, orientarea, promptitudinea în luarea deciziilor, modul de acţiune în situaţii limită, de stres maxim şi nu numai. Oricât ne-am strădui dacă ai rău de înălţime sau rău de mare şi refuzi să urci într-o aeronavă sau navă, şansele de a deveni un bun pilot, un bun paraşutist sau marinar sunt minime. De aceea, în această categorie ar trebui incluşi şi cei preocupaţi de creşterea şi îmblânzirea fiarelor sălbatice, a reptilelor. Curajul îl ai sau nu-l ai, iar dacă greşeşti, plăteşti !.

În opinia interlocutorului şi a celor care îi sunt apropiaţi în demersul său, respectiv a părinţilor, inclusiv a mamei sale Eleonora, care în urmă cu o jumătate de veac, în calitatea sa de tânără absolventă a unei şcoli profesionale de industrializare a lemnului a primit repartiţie la Fabrica de cherestea de la Suseni, unde a rămas şi a lucrat până la pensionare, aducând pe lume trei minunaţi şi vrednici feciori, totul decurge în sfera normalului. În anul 2012, microferma de la Suseni a produs şi valorificat, cu autorizările legale şi respectarea legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare, câţiva zeci de mistreţi, iar în prezent are mai multe scroafe gestante şi perspective de a obţine alţi produşi valoroşi.

Mistreţul creşte în greutate relativ repede, mănâncă mai puţin decât porcul domestic, iar carnea sa ecologică lipsită de colesterol are multă căutare. La data documentării, în microfermă domnea liniştea şi ordinea, ceea ce m-a determinat să socot că probabil şi mistreţii îşi recompensează stăpânul întrucât se bucură aici de un adevărat festin, devreme ce au un adăpost, hrană şi apă din belşug !. În mediul natural trebuie să caute, să alerge, să râme necontenit pentru hrană ori să se lupte cu agresorii, cărora le opun întotdeauna o rezistenţă sălbatică.

Singurii care mi-au atras în mod special atenţia au fost doi câini de pază superbi, ce patrulau vigilent pe lanţ pe partea de sud a adăpostului, situaţie ce m-a determinat să întreb dacă nu cumva prezenţa lor face parte din măsurile de protecţie şi prevenire, dar mi s-a răspuns că nu se pune şi nu s-a pus niciodată această problemă.

Împreună cu un partener al său, vrednicul, curajosul şi inventivul întreprinzător are înfiinţată ”Pe Sărata“, tot la Suseni, o microfermă de vipere pentru venin. Veninul este letal pentru om, dar în general viperele sunt animale blânde, chiar timide şi nu atacă decât atunci când sunt ameninţate. Deşi lucrează cu vipere de mai mulţi ani n-a avut niciun incident major, în sensul că n-a fost muşcat niciodată şi nici n-a fost nevoit să apeleze vreodată la vaccinul antiviperin. Lucrează sub deviza: respectă, dacă vrei să fi respectat ! Veninul este utilizat de fabricile de medicamente şi cele de produse cosmetice. O viperă produce cca 1,5 grame venin cristalizat (standard)/an, iar preţul de vânzare este superior gramului de aur.

Necazul întreprinzătorului este că deşi ar putea face investiţii mai serioase, inclusiv prin accesarea de fonduri europene şi înfiinţarea spre exemplu a unei microferme cu zece mii de vipere, piaţa de desfacere este una destul de închisă, iar pentru a ajunge la parteneri serioşi ar fi necesar sprijinul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe care îndrăzneţul, inventivul şi curajosul întreprinzător bârgăuan, Vasile Morar, crescătorul de vipere şi fiare sălbatice l-ar merita pe deplin, mai ales că are în vedere abordarea şi altor domenii spre binele familiei, economiei locale şi a ţării.