Sculptând istorie - har şi dăruire !

Lucian Dobârtă

La deja cunoscuta Casa cu lei de pe ”Ulița ugurească”(Nicolae Titulescu Nr.8) a avut loc vernisajul unei expoziții deosebite a meşterului artizan din Bucovina, Florin Constantin Cramariuc. Prezenți la vernisaj Alexandru Pugna, Mihai Berbunschi, Elena M.Câmpan şi artizanul Florin Cramariuc şi-au susținut în cuvinte meşteşugite, potrivite evenimentului, scurte dar concludente pledoării legate de autenticitatea şi nesecata forță a folclorului bucovinean şi românesc deopotrivă.
Elemente diverse sculptate în mierea lemnului , unele piese fiind prezentate chiar în premieră la Casa cu lei , au încântat inimosul public prezent la eveniment, aducând tuturor aminte de puterea şi valoarea tezaurului popular, de simplitatea şi măreția obiectelor traditiționale.
Vajnic continuător al meşterilor artizani de altădată, bun valorificator al elementelor specifice tradiționale şi mai ales înzestrat şi talentat sculptor în lemn, Florin Cramariuc a punctat la Bistrița cu ocazia ”Zilelor Bistriței Medievale-2013” (unde a avut deschis şi pe pietonal un vizitat stand) şi la Casa cu lei o importantă şi sperăm memorabilă filă din cariera sa.
Expoziția ”Sculptând istorie-har şi dăruire. Autenticitatea meşterului popular florin constantin cramariuc ” este deschisă timp de o lună şi desigur vă aşteaptă cu amabilitate şi bucurie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5