Mari tămăduitori în istorie - II -

În continuarea celor spuse săptămâna trecută, dăm cuvântul autorului cărţii ÎN CĂUTAREA SENSULUI PIERDUT, Dumitru Constantin Dulcan, pentru o completare la nestematele spirituale lăsate nouă de Iisus: „Generozitatea faţă de cei aflaţi în suferinţă a constituit mobilul esenţial al primilor creştini şi Iisus a ilustrat-o prin tot ceea ce a făcut pentru semeni. [...] Blândeţea este subliniată prin simbolul mielului. Cel ce-şi însuşeşte atributele enunţate nu poate fi decât blând. Şi blândeţea înseamnă calm, pace cu tine însuţi şi cu semenii, evitarea emoţiilor negative – condiţie obligatorie a păstrării sănătăţii. Revin la cuvintele Lui care sună atât de înălţător: „Vă dau pacea mea, pentru ca să nu vi se tulbure inima şi nici să se înspăimânte”. Este explicată aici întreaga esenţă a ştiinţei de a fi.”.

În capitolul Mari tămăduitori în istorie autorul, după ce a vorbit despre Iisus Hristos, a mai amintit despre viaţa şi minunile săvârşite de Sfântul Nectarie şi Sfântul Arsenie Boca. După cum ştim, vindecările prin Sacru sunt o dovadă a existenţei lui Dumnezeu. Aceste vindecări sau autovindecări sunt făcute în numele lui Dumnezeu.

Sunt mari vindecători în Orient care practică sisteme spirituale şi vindecă adresându-se Energiei Cosmosului, dar aceasta este, de fapt, Dumnezeu. Ceea ce nu trebuie să uităm este faptul că avem cu toţii, în interiorul nostru, din naştere, programe de vindecare. Ştim foarte bine că Iisus nu le spunea oamenilor că El i-a vindecat, ci spunea: „Credinţa ta te-a vindecat”.

Sfinţii ne învaţă să iertăm ca să fim sănătoşi, senini. Iisus ştia consecinţa iertării şi de aceea ne-a învăţat să ne iubim unii pe alţii şi să nu apună soarele pe supărarea noastră.

Ca să obţinem rezultate bune în timp ce ne rugăm pentru a ne vindeca, fie că suntem sub tratament medical clasic sau suntem în proces de autovindecare apelând la mijloacele Sacrului, condiţia este să avem conştiinţa curată de orice sentiment de supărare.

Vă invit cu drag să citim câteva cuvinte despre conştiinţă ale minunatului om de ştiinţă Dumitru Constantin Dulcan: „Indiferent dacă admitem inteligenţa ca fiind cauză sau efect, există o mulţime de argumente, care ne trimit la conceptul de conştiinţă.

Conştiinţa pare mai mult un câmp cu o întindere vastă, fără limite precise, decât o funcţie bine determinată a organismului uman. Conştiinţa este un câmp de cunoaştere, o inteligenţă în sine, dispunând de capacitatea de a cunoaşte şi de a se cunoaşte, întocmai ca în definiţia dată de Iakob Böhme Divinităţii: „ochiul care vede şi se vede”. Spuneam că noţiunea de conştiinţă nu poate fi redusă doar la un substrat neurobiologic, întrebările ridicate de acest subiect venind din mai multe direcţii de studii şi căutări de ordin spiritual. Atât informaţiile venite din aria psihologiei transpersonale, [...], cât şi sugestiile oferite de studiul experienţelor din timpul morţii clinice, efectuate într-un cadru ştiinţific, medical, pledează pentru extensia conştiinţei cu mult dincolo de limitele creierului uman.

Istoria Cosmosului şi a omului par să fie scrise de o singură mână, [...] Indiferent de ceea ce facem, prin conştiinţa noastră, fiecare dintre noi jucăm un rol în istoria lumii şi a Cosmosului.”.

Data viitoare vom vorbi despre: Nicolae Feier şi Mutarea zeilor din Kogaion în Olimp.