Meditaţie la Duminica a 6-a după Rusalii

Ce am făcut eu azi pentru cel de lângă mine?
Ex. Cei doi bătrâni

În Evanghelia Duminicii a 6-a după Rusalii ni se arată sau descrie cum un slăbănog a fost dus la Iisus de către nişte prieteni, iar Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: iertate îţi sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari căutau să-l compromită zicând: cine poate să ierte păcatele decât numai singur Dumnezeu. Dar Iisus, cunoscând gândurile lor, li se adresează zicând: ca să ştiţi, adică ceea ce urma se făcea pentru ei, ca să ştie că Iisus este Dumnezeu, adică dacă l-am putut vindeca pot să iert şi păcatele. Sunt Dumnezeu şi voi ar trebui să ştiţi asta.
Nu ştim însă că, datorită credinţei bolnavului, cât şi a celor care l-au dus, sau numai a celor care l-au dus la Iisus, bolnavul a fost vindecat. Un singur lucru ar trebui să ştim: că pentru credinţa ta, ca şi creştin, sau a noastră comună, Iisus poate să facă mult pentru un neajutorat. Credinţa ta ca mamă, ca tată, poate fi izbăvitoare pentru copilul tău. Noi toţi care auzim cuvântul avem datoria de a-i ajuta pe alţii, de a-i întâlni cu Dumnezeu.
Dacă este cineva bolnav, credinţa noastră îl poate vindeca, de este cineva rătăcit – credinţa noastră îl poate aduce la Dumnezeu. Fiecare dintre noi putem şi trebuie să devenim misionari şi să-i aducem pe alţii la Dumnezeu. În epistola Sf. Ap. Iacov 5,19-20 ni se spune: „fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce l-a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate”.
Dacă ar fi să tragem o concluzie asupra celor relatate mai sus, dar şi în cele ce urmează, am putea spune că nu putem fi fericiţi câtă vreme cei din jur sunt trişti. De aceea m-aş opri la o pildă căreia i-aş da ca titlu:

Cei doi bătrâni

În sala de aşteptare la medicul de familie un bătrân era vizibil nerăbdător să intre la consult, pentru că peste o jumătate de oră are o întâlnire importantă. Pleacă la azil să fie pe ora 9, pentru ca să ia, împreună cu soţia, micul dejun. Îi spuse asistentei care dezinfecta şi pansa rana de la deget că de 7 ani soţia sa este bolnavă de Alzheimer şi el nu lipseşte niciodată de la întâlnire, iar de 5 ani soţia nu-l mai recunoaşte. Atunci, asistenta mirată, l-a întrebat: Şi dumneavoastră mergeţi şi o vedeţi zilnic chiar dacă nu vă recunoaşte? Atunci bătrânul a răspuns: Ea nu mai ştie cine sunt, dar eu ştiu bine cine e ea.
Dragostea adevărată înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este , ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.
Fiecare dintre noi putem, în fiecare zi, să facem ceva bun pentru cel care este necăjit, amărât sau întristat, fiecare dintre noi putem să aducem pe cineva la Iisus Hristos, care este Fiul lui Dumnezeu.
La finalul acestei meditaţii să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască puterea de a deveni pentru celălalt o binecuvântare. Amin!
Pr. Vasile Beni