Pr. Vasile Beni: Prietenii sunt lumânări care ard lângă noi ca să ne lumineze calea vieții
Textul Evangheliei la Duminica doua din Postul Mare: „În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile, s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulţimii să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Şi îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a ridicat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”(Marcu 2, 1-12).
Dragii noştri credincioşi!
Evanghelia duminicii a doua din Postul Mare ne descrie o minune săvârşită de Mântuitorul în ţinutul Capernaumului care vrea să ne arate cât de important este să ai prieteni, mai ales atunci când ești bolnav. Iar în cele ce urmează, haideți să ne oprim la câteva frumoase învățături care au ca și punct de pornire virtutea sfântă a prieteniei.
Ce înțelegem prin cuvântul prieten: „Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune”. (Dex)
Sfânta Scriptură ne descrie, în paginile sale, despre prieteniile rele (în cazul fiului risipitor care a plecat de acasă și a cheltuit averea), dar și despre prieteniile folositoare „Prietenul iubește în orice vreme, iar în nenorocire el e ca un frate (Pildele lui Solomon 17,17). „Prietenul credincios este acoperământ tare; şi cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară” (Isus Sirah 6,14).
Prietenul adevărat îți este alături când ești în suferinţă. Pentru că îți vede necazul, îți știe greutățile cu care te confrunți și încearcă să te ajute. Prietenia și iubirea adevărată nu se scrie doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte. Pe aceste cuvinte mici: prietenie și iubire, se sprijină toată măreţia civilizaţiei omeneşti! Despre iubire ne-a învăţat Însuşi Domnul Iisus Hristos, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 16). Când omul are prietenie și iubire se gândeşte ce trebuie, cum trebuie să facă pentru ca să-l ajute pe cel care este în nevoie. ,,Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu”(Ioan,15,12-14).
Fiecare dintre noi avem nevoie de prieteni care să ne ducă la Dumnezeu. Pentru că ne întâlnim cu Cel care are toată puterea în cer și pe pământ, cu Cel care este doctor şi al sufletului şi al trupului. Iar întâlnirea cu Iisus ne aduce iertarea păcatelor, pentru că păcatul este rădăcina tuturor relelor din lume - de aceea Iisus iartă mai întâi păcatele şi abia apoi îl vindecă pe cel bolnav.
Puterea de a ierta păcatele El o dăruieşte Bisericii Sale, nu o ţine pentru Sine în mod egoist! Noi primim astfel iertarea păcatelor prin Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, apoi, prin Sfânta Împărtăşanie, care se dăruieşte spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, iar vindecarea trupului se dăruieşte oamenilor prin Taina Sfântului Maslu. Iar pentru a ne vindeca trebuie să parcurgem mai multe etape: Să avem credinţă, pentru că credinţa ne duce la Iisus – fie a noastră, fie a celor de lângă noi. Să fim stăruitori sau să avem îndrăzneală – ca cei care l-au dus pe slăbănog la Iisus, cu toate că n-au putut să intre pe uşă, nu s-au întors înapoi ci au găsit alte mijloace sau alte căi pentru ca bolnavul să se poată întâlni cu Iisus.
Cea mai puternică rugăciune este prietenia față de aproapele. Un bătrân, nemulțumit în sufletul lui, l-a întrebat pe duhovnic:
- Părinte, care este cea mai puternică rugăciune, pentru că începe postul? Eu mă rog mereu, dar Dumnezeu nu mi-a răspuns niciodată. Duhovnicul, zâmbind, i-a răspuns cu o pildă.
- Doi oameni erau pe o insulă pustie și au tot strigat, sperând că vor fi auziți: Ajutor! Ajutor! Zadarnică le-a fost speranța, că nimeni nu i-a auzit. Văzând că nu primesc ajutor de nicăieri, au început să se roage fiecare separat, după îndemnul sufletului.
Hrana fiind prima necesitate, L-au rugat pe Dumnezeu să le trimită, dar unul a primit din belșug, iar altul, nimic.
Având nevoie de un loc în care să se adăpostească de intemperiile vremii, s-au rugat tot separat. În urma căutărilor, unul a găsit o peșteră, iar celălalt nimic.
Vrând să plece de pe insulă, aveau nevoie de o barcă, dar la fel ca în cazul hranei și adăpostului, în urma rugăciunii, unul a găsit o barcă la mal, iar celălalt degeaba a căutat.
Cel care a găsit barca s-a urcat în ea, dar nu putea pleca fără prietenul lângă care pătimise atâtea și l-a chemat să i se alăture, de-a încheia împreună peripeția buclucașă.
Când au plecat de pe insulă, cel care nu a primit nimic l-a întrebat pe celălalt:
- De ce, tot ce i-am cerut lui Dumnezeu, nu mi-a dat, dar ție ți-a dat de toate?
Răspunsul primit a fost uimitor:
- Dumnezeu mi-a dat tot ce I-am cerut, pentru că, de fiecare dată L-am rugat să-mi dea cât să te ajut și pe tine…. Nu uita să te rogi pentru aproapele tău și vei fi răsplătit, pentru că cea mai puternică rugăciune este prietenia pentru aproapele! Amin!
Pr. Vasile Beni
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: Prietenul adevărat îți este alături când ești în suferinţă!
- Pr. Vasile Beni: Cea mai puternică rugăciune este iubirea pentru aproapele!
- Pr. Vasile Beni: Să te gândești nu la ce poate face omul pentru tine, ci la ce poți face tu pentru el
- Părintele Vasile Beni: Iubirea adevărată nu se scrie doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte
- Pr. Vasile Beni: Credinţa nu cedează niciodată, ci perseverează. Credinţa nu cunoaşte bariere sau obstacole
Adaugă comentariu nou