Părintele Vasile Beni: Iubirea adevărată nu se scrie doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte

     Viața noastră este doar o reflectare a acțiunilor noastre. Dacă vrei mai multă iubire din lume, dăruiește mai multă dragoste celor din jurul tău. Dacă îți dorești fericire, dă-le fericire celor din jurul tău. Dacă vrei un zâmbet din inimă, zâmbește din suflet celor pe care îi cunoști. Acest lucru este valabil pentru toate aspectele vieții: ea ne întoarce tot ceea ce i-am dat. Viața noastră nu este o coincidență, ci o reflectare a noastră înșine.                                    

Textul Evangheliei Duminicii a şasea după Rusalii:  „În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi s-a întors în oraşul Său. Şi iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea în pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte, fiule; ţi se iartă păcatele tale. Atunci unii dintre cărturari au zis în sinea lor: Acesta săvârşeşte blasfemie. Dar Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: ţi se iartă păcatele tale, sau a zice: scoală-te şi umblă? Ca să ştiţi însă că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, atunci a zis slăbănogului: scoală-te, ia-ţi patul tău şi te du la casa ta. Şi, sculându-se el, şi-a luat patul şi s-a dus la casa sa. Iar mulţimile, văzând acestea, se minunau şi slăveau pe Dumnezeu, Care a dat o putere ca aceasta oamenilor”(Matei 9,1-8).

                       Dragii și bunii noștri credincioşi!

Duminica a șasea după Rusalii ne descrie prin textul  Evangheliei o minune care ne îndeamnă la implicarea și ajutorarea semenilor.

     Timpul în viaţa de zi cu zi. Cred că fiecare dintre noi vedem sau ar trebui să vedem cum Dumnezeu îşi revarsă asupra fiecăruia dintre noi mila şi binecuvântarea Sa. Cu toate acestea noi de multe ori nu vedem purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi nu conştientizăm că şi noi suntem responsabili faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru.

 Ştim că timpul e văzut ca fiind măsurarea distanței dintre evenimente. El e compus din trecut prezent și viitor. Dacă trecutul  e considerat ca fiind ceva ce deja sa întâmplat și nu poate fi schimbat. Viitorul în schimb e considerat ca fiind disponibil unei multitudini de posibilităti. Însă este foarte important să trăim în prezent. Iar pentru a trăi cu adevărat în prezent trebuie să-I vedem pe cei din jurul nostru cu nevoile, greutăţile pe care le au şi să încercăm să-i ajutăm.

      Să –i vedem şi să-i ajutăm pe cei  care sunt în necaz. Dacă am fost atenţi evanghelia ne-a descris o minune care are ca şi punct de pornire dragostea faţă de cel aflat în suferinţă şi care este împletită sau completată de credinţă, iar credinţa ne îndeamnă la fapte bune. Cunoaştem,  ştim şi vedem că trăim într-o societate în care se vorbeşte mult despre iubirea celor care au nevoie de ajutorul nostru. Evanghelia duminicii de azi vrea să ne dea o pildă, o mărturie vie despre dragostea noastră faţă de aproapele, care are la bază credinţa manifestată prin fapte bune. Dragostea, credinţa şi faptele bune sunt mijloace esenţiale ale mântuirii omului. A-i vedea necazul, greutăţile cu care se confruntă şi a încerca să-l ajuţi. Iubirea adevărată nu se scrie doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte.

       Ce ne aduce întâlnirea cu Iisus . Este întâlnirea cu Cel care este doctor şi al sufletului şi al trupului. Iar întâlnirea cu Iisus ne aduce iertarea păcatelor, pentru că păcatul este rădăcina tuturor relelor din lume, de aceea Iisus iartă mai întâi păcatele şi abia apoi îl vindecă.   Puterea de a ierta păcatele El o dăruieşte Bisericii Sale, nu o ţine pentru Sine în mod egoist! Noi primim astfel iertarea păcatelor prin Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, apoi prin Sfânta Împărtăşanie, care se dăruieşte spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, iar vindecarea trupului se dăruieşte oamenilor prin Taina Sfântului Maslu.                             Iar pentru a ne vindeca trebuie să parcurgem mai multe etape: Să avem credinţă, pentru că credinţa ne duce la Iisus –fie a noastră, fie a celor de lângă noi. Să fim stăruitori sau să avem îndrăzneala – ca cei care l-au dus pe slăbănog la Iisus, cu toate că n-au putut să intre pe uşă, nu s-au întors înapoi ci au găsit alte mijloace sau alte căi pentru ca bolnavul să se poată întâlni cu Iisus.

      Suntem responsabili faţă de cei care sunt în suferinţă .Vedeţi, fiecare dintre noi la un anumit moment din viaţa noastră am avut nevoie de ajutor din partea celor apropiaţi. Şi trebuie să recunoaştem că şi de acum înainte avem nevoie. Întrebarea este însă ce fac eu pentru aproapele, pentru cel ce are nevoie de ajutorul meu.

     Într-o pildă se spune că doi oameni erau pe o insulă pustie și au tot strigat, sperând că vor fi auziți: Ajutor! Ajutor! Zadarnică le-a fost speranța, că nimeni nu i-a auzit. Văzând că nu primesc ajutor de nicăieri, au început să se roage fiecare separat, după îndemnul sufletului. Hrana fiind prima necesitate, L-au rugat pe Dumnezeu să le trimită, dar unul a primit din belșug, iar altul, nimic.

Având nevoie de un loc în care să se adăpostească de intemperiile vremii, s-au rugat tot separat. În urma căutărilor, unul a găsit o peșteră, iar celălalt nimic. Vrând să plece de pe insulă, aveau nevoie de o barcă, dar la fel ca în cazul hranei și adăpostului, în urma rugăciunii, unul a găsit o barcă la mal, iar celălalt degeaba a căutat.

         Cel care a găsit barca s-a urcat în ea, dar nu putea pleca fără prietenul lângă care pătimise atâtea și l-a chemat să i se alăture, de-a încheia împreună peripeția buclucașă.

      Când au plecat de pe insulă, cel care nu a primit nimic l-a întrebat pe celălalt:   

- De ce, tot ce i-am cerut lui Dumnezeu, nu mi-a dat, dar ție ți-a dat de toate?  Răspunsul primit a fost uimitor:

       - Dumnezeu mi-a dat tot ce I-am cerut, pentru că, de fiecare dată L-am rugat să-mi dea cât să te ajut și pe tine…. Nu uita să te rogi pentru aproapele tău și vei fi răsplătit, pentru că cea  mai puternică rugăciune este prietenia pentru aproapele!

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr.  Vasile Beni