Pr. Vasile Beni: Să te gândești nu la ce poate face omul pentru tine, ci la ce poți face tu pentru el

                Supremația omului stă în slujire. În anul 1912, noua și uriașa navă oceanică Titanic s-a izbit de un bloc de gheață în voiajul ei inaugural și s-a scufundat, cu sute de vieți pierdute. În urma acestei tragedii, într-un ziar au apărut două ilustrații. Una conținea o imagine a vaporului izbindu-se de blocul de gheață și fărâmițându-se ca o coajă de ou. Dedesuptul ilustrației, se puteau citi aceste cuvinte: „Slăbiciunea omului, supremația naturii”. Celălalt desen îl reprezenta pe unul dintre pasageri, W.T. Stead, pășind înapoi spre a oferi locul său în ultima barcă de salvare unei femei cu un copil; sub acea imagine, se aflau înscrise cuvintele: „Slăbiciunea naturii, supremația omului”.

       Textul Evangheliei la Duminica  doua din Postul Mare: „În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulţimii să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Şi îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a ridicat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”(Marcu 2, 1-12).

Dragii noștri credincioși!                                          

        Evanghelia Duminicii a doua din Postul Mare ne descrie o minune săvârşită de Mântuitorul în ţinutul Capernaumului, care are ca şi punct de plecare iubirea faţă de omul bolnav, urmată de credinţă, iertarea păcatelor şi vindecarea omului bolnav.

       Fiecare dintre noi la un anumit moment din viaţă, am avut nevoie de ajutor din partea celor apropiaţi. Şi trebuie să recunoaştem că şi de acum înainte vom avea nevoie. Întrebarea este însă ce fac eu pentru aproapele, pentru cel ce are nevoie de ajutorul meu.

      Pentru că, de multe ori, noi nici nu ne gândim cât bine am putea face pentru cei din jurul nostru: cu rugăciunea, cu ajutorul concret sau prin exemplul pozitiv. Fiecare avem nevoie de ajutorul celuilalt şi evanghelia ne îndeamnă să săvârşim fapte bune, să ajutăm pe bolnavi, să ne rugăm pentru toţi oamenii care suferă de boală, singurătate şi de întristare. 

       Ce înseamnă a iubi pe cel ce este în suferinţă. A-i vedea necazul, greutăţile cu care se confruntă şi a încerca să-l ajuţi. Iubirea adevărată nu se scrie doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte. Despre iubire ne-a învăţat Însuşi Domnul Iisus Hristos, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 16). Când omul are iubire se gândeşte ce trebuie, cum trebuie să facă pentru ca să-l ajute pe cel care este în nevoie.                                                                                                                                                                                                           Ce înseamnă să-l aduci pe cel bolnav la Iisus Hristos. Să-i oferi prilejul să se întâlnească cu Cel care este doctor şi al sufletului şi al trupului. Iar întâlnirea cu Iisus Hristos Mântuitorul ne aduce iertarea păcatelor, pentru că păcatul este rădăcina tuturor relelor din lume, de aceea Iisus Hristos iartă mai întâi păcatele şi abia apoi îl vindecă. Iar noi primim iertarea păcatelor prin Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, apoi prin Sfânta Împărtăşanie, care se dăruieşte spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, iar vindecarea trupului se dăruieşte oamenilor prin Taina Sfântului Maslu. 

    Iar pentru a ne vindeca trebuie să parcurgem mai multe etape: Să avem credinţă, pentru că credinţa ne duce la Iisus, fie a noastră, fie a celor de lângă noi. Să fim stăruitori sau să avem îndrăzneala, ca cei care l-au dus pe slăbănog la Iisus, cu toate că n-au putut să intre pe uşă, nu s-au întors înapoi ci au găsit alte mijloace sau alte căi pentru ca bolnavul să se poată întâlni cu Iisus.

       Prin urmare supremația omului stă în slujire și despre această supremație a omului vorbește Hristos în Evanghelie când ne arată că aceasta trebuie găsită în slujirea smerită a celor care au nevoie de ajutorul nostru. Supremația nu constă în faptul că mulți te servesc pe tine, ci în faptul că tu slujești pe oameni, din iubire pentru Hristos: „Slujiți unul altuia prin iubire”,scrie sfântul apostol Pavel în epistola către Galateni 5,13.

        În calitate de creștini trebuie ca să nu trecem nepăsători pe lângă lipsurile și necazurile semenilor care cu glas sau fără de glas solicită ajutorul nostru, pentru că în lumina învățăturii Evangheliei, Domnul nostru Iisus Hristos nu sălășluiește doar în ceruri sau pe masa Sfintelor Altare, în Taina Euharistiei, ci poate fi descoperit în persoana fiecărui om aflat în nevoie. Așadar, Hristos așteaptă iubirea noastră la un colț de stradă, pe un pat de spital, într-un azil de bătrâni, în casa unor vecini care plâng și nu are cine să-i ajute și exemplele pot continua. Închei cu versurile scrise de Licuța Pântia despre bunătate:

Dacă faci o faptă bună,

N-aștepta răsplată-n loc,

Tot ce întreprinzi pe cale,

Bune, rele, ți se-ntorc.

Bunătatea nu se vinde,

Nici se pune pe cântar,

E-un izvor pornit din suflet,

Ce curgând se schimbă-n dar.

Nu-l lăsa uitat să sece,

Fă-i cărare-n al tău drum;

Rău, oricine poate face,

Binele, doar omul bun! Amin.

Pr. Vasile Beni