CUVÂNTUL VINDECĂTOR

Psihologia rugăciunii - II -

Continuăm să vorbim despre cartea PSIHOLOGIA RUGĂCIUNII, scrisă de Ioan Bunea, care spune: „Rugăciunea poate să aibă caracter antropocentric şi teocentric. Rugăciunea antropocentrică este aceea prin care se urmăreşte înlăturarea tuturor inhibiţiilor ce se opun în calea unei vitalităţi profunde şi sporirea puterii spirituale prin experienţa iubirii divine. Rugăciunea este teocentrică atunci când subiectul religios realizează cea mai profundă trebuinţă a vieţii unindu-se cu principiul întregii vieţi, intrând în contact cu puterea misterioasă de care crede că depinde. [...] Rugăciunea este provocată de trebuinţa credinciosului de a-şi spori viaţa, convertind în valori religioase toate trebuinţele personale ale naturii sale, prin contactul cu Dumnezeu, izvorul întregii vieţi.”

Din proprie experienţă vă spun că practicarea Rugăciunii ne face fericiţi.

Dalai Lama spunea: „Drumul spre fericire presupune trei secrete: hotărâre, efort şi timp.”

Ioan Bunea ne spune, pe bună dreptate, că: „Rugăciunea este un efort continuu al spiritului nostru, efort de atenţie, de autocontrol, de concentrare în scopul apropierii de Dumnezeu şi harul Său.”

Ştim că fericirea nu este ceva întâmplător, ci urmarea unor gânduri şi acţiuni concrete.

Oamenii singuri îşi caută fericirea în lucruri spirituale îndeosebi, dar sunt şi unii care obţin fericirea prin ingerarea de mâncare multă, dulciuri, sau alte substanţe care amăgesc creierul. Amăgit, creierul uită de toate. Practicarea Rugăciunii ajută creierul omului să rămână lucid.

S-a spus că: „Unul dintre marile pericole ale singurătăţii este pierderea respectului de sine.”. Oamenii se simt fericiţi când sunt în siguranţă, iar prezenţa altor persoane în viaţa unui om îl ajută să îşi păstreze stima şi respectul de sine. Când suntem singuri, până ce Dumnezeu ne ajută să avem persoane potrivite în preajma noastră, prin muncă şi rugăciune ne păstrăm respectul de sine şi suntem fericiţi că suntem proprii noştri stăpâni aflaţi în legătură permanentă cu Tatăl nostru din Ceruri, adică cu Dumnezeu.

După ce, în ultima sută de ani, s-au instituit diferite şcoli pentru a ajuta sufletul omenesc să fie sănătos cum ar fi: psihanaliza şi alte multe tipuri de psihoterapii, în prezent este tot mai evident faptul că persoana suferindă sufleteşte găseşte în psihoterapia ortodoxă şi de responsabilizare ca şi în psihoterapia de grup tot mai mult sprijin.

În ceea ce mă priveşte, deoarece le-am studiat, respect şi consider utile toate metodele, atât ştiinţifice cât şi religioase, prin care oamenii pot fi sănătoşi sufleteşte, dar aici, aş vrea să insist asupra unei metode mult folosită de mine, şi anume Rugăciunea. Este vorba de Rugăciunea ce porneşte dintr-o conştiinţă iubitoare de Dumnezeu, conştiinţă care astfel, poate influenţa atât corpul fizic cât şi corpurile subtile. Practicând sincer şi conştient Rugăciunea putem vindeca fiinţa noastră. Este vorba de conştiinţa aflată în Rugăciune ce trece de nivelele grosiere ale copului fizic, adică de ţesuturi, celule şi sisteme fiziologice, şi ajunge la realizarea fuziunii minţii cu materia. Această conştiinţă universală pe care o dezvoltăm este vindecătoare. Atunci când punem Iubirea pentru Dumnezeu pe primul loc, iar intenţiile noastre sunt de a face binele, controlăm puterea înnăscută a Iubirii noastre şi dorinţa de vindecare. Dorinţa de vindecare a celui suferind este cel mai bun medicament.

În întregul său, şi la orice vârstă, omul are nevoie de vibraţia vindecătoare a Iubirii.

Comentarii

18/11/10 20:11
Natalia David

singuratatea se poate tine sub control cautind preocupari care sa ne sustraga gandurile reorientinduni-le spre lucruri benefice. Asa am facut si eu, fiind singura si citind din scrierile D-nei Jenita Naidin.
Si ca sa comfirm cele de mai sus am si eu aceeasi parere:
Am cautat intai la lume
Sa dau singuratetii nume,
Dar m-am trezit intr-un ocean
Intunecat, fara liman.

Si-n lunga mea singuratate,
Cu rani adinci, nevindecate,
Am incercat pe cai divine
S-ajung mai repede la TINE.
Multumesc Jenita Naidin, am invatat multe dela tine

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5