O carte din suflet pentru suflet şi iubirea aproapelui – „Confesiuni” – autor Jeniţa Naidin
Având o sensibilitate aparte, un suflet nobil şi mare, care ştie să dăruiască şi să se dăruiască pentru a-i face fericiţi pe semeni, simţindu-se atunci folositoare când reuşeşte să le facă toate în spiritul bunei credinţe drepte şi a dragostei pentru Dumnezeu, cunoscuta şi consacrata de acum scriitoare, JENIŢA NAIDIN, ne-a surprins plăcut cu un nou şi valoros volum intitulat „CONFESIUNI” apărut la Editura „Karuna” în 2012, colecţia „Identităţi”, având un număr de 430 pagini şi coperţile semnificative ca imagini, conform conţinutului.
Având o ţinută tipografică deosebită, volumul se deschide cu „Argument”, în care autoarea îşi justifică, obiectiv, motivaţia de a scrie această carte, scriind pentru a-şi transpune pe hârtie propriile gânduri şi mai ales fenomenul iubirii pentru Dumnezeu, care reprezintă chintesenţa sensului vieţii, a morţii şi a „vieţii veşnice”.
Volumul este un amplu „eseu”, bine justificat, bine documentat şi „pigmentat” cu exemple de viaţă şi trăiri, unde gândirea pozitivă faţă de măreţia, blândeţea Divinităţii faţă de Omenire este percepută ca un har divin şi că prin Iubire putem schimba foarte multe în bine.
Autoarea „s-a autoexilat” în Bistriţa în anul 2000, plecând din Bucureşti, şi reuşeşte, prin voinţă, cunoaştere, cunoaşterea de sine, să-şi facă „prieten” pe Iisus Hristos, care este izvor de energie, ne învaţă să iubim, e inima noastră, Cel care ne învaţă să vindecăm mândria, Cel care este pacea inimii etc., şi care aduce, în final, Pacea, Liniştea, Mulţumirea şi Sănătatea în sufletele şi casele noastre.
Este o experienţă unică pe care autoarea o aşterne pe hârtie, cu mare sensibilitate, trăire şi stări sufleteşti deosebite pe care ştie să le „dozeze” şi să le „dirijeze motivat” pentru a convinge cititorul că Iubirea faţă de Iisus Hristos îl face pe om să fie „om adevărat” şi care îl va ajuta să-şi iubească şi să-şi ajute semenii.
După cele patru cărţi apărute, Jeniţa Naidin îşi încheie volumul cu „Rugăciunea zilnică”, o invitaţie şi meditaţie la ce înseamnă puterea rugăciunii.
Felicităm autoarea, îi dorim putere de creaţie şi o aşteptăm cu noi şi incitante apariţii, fiind o sensibilă şi „tăinuitor vulcan al cuvintelor”.
Adaugă comentariu nou