Jeniţa Naidin – psiholog autodidact

Spiritul vieţii este întotdeauna cu noi pentru că noi facem parte din procesul vieţii!

Cuvintele de mai jos au fost scrise după ce am citit, în manuscris, cartea: TERAPIA DE RESPONSABILIZARE şi au devenit PREFAŢA la volumul în curs de apariţie la prestigioasa Editură KARUNA, Bistriţa.

Aceste rânduri, despre cartea ce o aveţi în mâini, ar fi trebuit să fie scrise de o persoană mai avizată cum ar fi un preot, un recunoscut scriitor foarte implicat în lupta contra tarelor societăţii cu ajutorul credinţei creştine sau de un om ca profesorul Vasile Găurean, ales scriitor cu o cultură vastă şi care este un credincios de marcă.

Doamna Jeniţa Naidin mi-a cerut acest lucru mie şi m-a onorat, dar am scris cu greu, datorită mai multor cauze:

Întâi datorită vârstei foarte înaintate, care-mi sporeşte necazurile fizice şi-mi crează greutăţi în a mă concentra asupra unui text scris foarte dens şi care se referă mai ales la probleme spirituale atât de delicate.

Apoi, eu mi-am depus, la data ieşirii la pensie, armele şi sigla de psiholog şcolar, care a lucrat tot cu categorii grele, direcţionându-mi activitatea înspre domenii mai concrete decât scrisul şi imediat revelatoare, cum ar fi pictura, prin intermediul căreia am încercat să-mi netezesc drumul înspre Apus.

Şi trebuie să mărturisesc faptul că lectura textelor religioase nu mi-a fost la îndemână, în afară de rugăciunile zilnice şi cele de duminică la biserică, iar scrierile autoarei sunt, cu predilecţie, cu referiri la religie.

Doamna Jeniţa Naidin, psiholog autodidact, cu o vastă cultură de specialitate ne-a delectat în ultimii ani cu prezentarea unor cărţi ale unor autori, mai ales medici-psihologi şi psihanalişti, interzişi în perioada comunistă, ce tratează teme filozofice şi de viaţă spirituală, dar şi literare, scrise de poeţi de înaltă clasă. Ne-a dăruit frumoase gânduri, scrise pe marginea cărţilor citite-studiate, iar toate observaţiile domniei sale sunt filtrate prin sita credinţei creştin-ortodoxe.

Volumul de faţă, cuprinzând un număr de 31 eseuri, poartă titlul primei scrieri, „Terapia de Responsabilizare”, care pare a fi şi foarte important pentru activitatea ce o desfăşoară autoarea în mod voluntar.

Eseul începe cu explicarea termenului responsabilitate, care conform DEX înseamnă „obligaţia de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta şi a suporta consecinţele.”

În concepţia părintelui-psiholog Filothei Faros termenul poate fi definit ca şi capacitatea omului de a-şi îndeplini nevoile fundamentale, fără a-i împiedica pe ceilalţi în îndeplinirea propriilor lor nevoi.

Autoarea spune: „Omul se naşte marcat de cel mai puternic lucru din lume: IUBIREA. Nevoia primordială fiind: nevoia de a iubi şi de a fi iubit (în familie, în societate, în iubirea dintre bărbat şi femeie) şi de a fi valorizat.

Împlinirea nevoilor fundamentale se poate realiza prin stabilirea de legături consistente cu ceilalţi oameni. Fiinţa umană trebuie să aparţină unor comunităţi, care să-i fie un punct de sprijin în realizarea nevoilor. E nevoie să avem oameni cărora să le pese de noi şi nouă de ei. Omul trebuie să trăiască în realitate, iar când ceva nu e bine, cei apropiaţi trebuie să-l ajute să se pună în contact nemijlocit cu realitatea. El trebuie să ştie că are şi drepturi, dar şi obligaţii şi care anume sunt responsabilităţile sale, iar pentru aceasta e necesar ca şi el să vrea să contribuie la satisfacerea nevoilor proprii.”

Părinţii care ajută permanent copiii, nearătându-le că au şi obligaţii, îi mutilează sufleteşte. Părinţii vor obosi la un moment dat cu ajutatul iar copilul nu va fi autonom, nu va şti care sunt responsabilităţile sale. Aceşti copii pot fi ajutaţi, iar ruptura cu comportamentul lor trecut este posibilă cu voinţă şi prin terapii adecvate.

Să privim în natură exemple edificatoare: păsările îşi hrănesc puii până cresc iar apoi îi învaţă să zboare singuri.

E nevoie ca omul să treacă prin greutăţi şi să lupte pentru a învinge dobândind încredre în faptele sale, dar şi respectul societăţii.

În primul eseu din această carte sunt arătate diferenţierile între terapiile convenţionale şi terapia de responsabilizare. În prezent terapiile convenţionale în care se folosesc medicamente care inhibă pentru moment psihicul, dar deprinderile negative rămân, sunt însoţite de consilierea psihologului.

Jeniţa Naidin spune că e bine ca toţi cei care ajută omul suferind sufleteşte să nu uite de Dumnezeu şi că duhovnicii cu har sunt cei mai buni terapeuţi:

«De aceea am spus şi susţin şi acum: aduc omagiile mele tuturor celor care îngrijesc sufletele oamenilor: consilieri, psihologi, psihiatri, psihanalişti, asistenţi sociali şi, cu un respect blând, le amintesc să nu-L uite pe Vindecătorul care are toate aceste diplome: pe Dumnezeu. [...]

Înainte să continuăm a mai vorbi despre terapia de responsabilizare, să amintim aici părerea noastră şi anume că, un om tulburat sufleteşte poate fi ajutat de terapeuţi avizaţi, dar considerăm că duhovnicii cu har sunt cei mai buni terapeuţi.

Iată ce spune Cuviosul Paisie Aghioritul:

„Fără duhovnici buni se golesc bisericile, dar se umplu clinicile de psihiatrie.”»

Sprijinul persoanelor tulburate sufleteşte are în vedere faptul că ruperea de trecut şi nevegetarea în sistemul deficitar e o cale de vindecare sigură. E recomandat omului deranjat sufleteşte să nu ia la modul personal ceea ce exteriorul proiectează asupra sa.

Ţin să subliniez şi o părere personală legată de terapia de responsabilizare, părere care nu este îndreptată împotriva acestei terapii, dar doresc să spun că bolile psihice dobândite sau moştenite există, şi ele se tratează medicamentos, iar acolo unde este cazul acest tratament se însoţeşte cu munca de consiliere sau cu psihoterapie.

Terapia de responsabilizare se poate aplica cu succes mai ales subiecţilor cu devieri comportamentale dobândite din cauza unei educaţii deficitare sau sub influenţa unui mediu social nociv. La vindecarea acestor comportamente deviante se foloseşte cu succes şi terapia ocupaţională -prin muncă- (munca e cel mai bun medicament), pe urma căreia vor primi şi recompense materiale care să le asigure o existenţă decentă, deci să le restituie sentimentul demnităţii personale – a încrederii în sine.

Din câte am reţinut din perioada de practică pedagogică din facultate (am absolvit Facultatea de Pedagogie-Psihologie în anul 1954), categoriilor de boli psihice grave nu li se poate aplica consilierea întrucât manifestările lor sunt legate de dereglări grave ale funcţionării sistemului nervos central, deci creierul nu mai poate recepta conştient mesajul verbal. Ştim că sunt cazuri care se rezolvă prin hipnoză sau prin multe alte metode descoperite de ştiinţă.

Lectura acestei cărţi mi-a adus aminte următorul lucru: am văzut, de exemplu, tratamentul aplicat unui caz de psihoză gravă – un tânăr grec, participant la războiul civil şi care a stat timp de trei zile îngropat în pământ şi apoi salvat. Avea clipe de retrăire a grozăviilor războiului, clipe în care cădea la pământ şi simula tragerea cu puşca. Acestui tânăr i se făcea tratament cu hipnoză, în timpul şedinţelor sugerându-i-se ideea să nu se mai agite pentru că nu mai este război.

În această lucrare se vorbeşte despre efectele benefice ale rugăciunii atât pentru omul sănătos cât şi în vindecarea tulburărilor psihicului uman deranjat, autoarea făcând referire la cartea scrisă de Ioan Bunea: PSIHOLOGIA RUGĂCIUNII, din care amintim:

„Rugăciunea este privilegiul omului, este inima religiei. Rugăciunea este legată indisolubil de natura fiinţei umane; ea este semnul neîndoielnic al superiorităţii şi supremaţiei omului faţă de fiinţele necuvântătoare, ea este manifestarea firească a omenităţii noastre.”.

„Rugăciunea este provocată de trebuinţa credinciosului de a-şi spori viaţa, convertind în valori religioase toate trebuinţele personale ale naturii sale, prin contactul cu Dumnezeu, izvorul întregii vieţi.”.

Foarte interesante sunt câteva fragmente selectate de Jeniţa Naidin din scrierea lui Constantin Noica intitulată: ECHILIBRUL SPIRITUAL.

Exemplificăm cu un text: „Există două procese de conştiinţă remarcabile pentru viaţa sufletească a fiecăruia dintre noi. Unul e căpătarea conştiinţei negative, a limitelor, descoperirea că nu poţi face orice, nu poţi fi orice, cât de lungă ar fi viaţa. Descoperirea aceasta nu se face prea devreme şi, de altfel, nu se face întotdeauna. Adevărul că nu poţi face orice este o banalitate, foarte bine: dar o banalitate peste care deseori aluneci cu acea splendidă inconştienţă, ce este principalul sprijin al vieţii noastre sufleteşti. [...] Alături de acestă conştiinţă negativă a limitelor se petrece un alt proces, care duce şi el la deşteptarea unei conştiinţe: e conştiinţa pozitivă a limitelor; descoperirea că, deşi nu poţi face decât un lucru anumit, oricât de lungă ar fi viaţa, poţi face destul în limitele care-ţi sunt prescrise.”.

Altă idee selectată se referă la formele de aspiraţie spre unitate, dintre care majoră fiind UNITATEA CU DUMNEZEU.

În recenziile din acest volum găsim adnotări despre:

Îndemnurile părintelui-tămăduitor Arsenie Boca; Activitatea omului de înaltă cultură, Cornel Pop în cartea domnului Menuţ Maximinian; O operă a lui Octavio Paz; Mari tămăduitori în istorie; Pelerinul rus şi altele, cărţi menite să ne desţelenească drumul înspre înţelepciunea de a trăi în spiritualitate, înălţându-ne sufletul prin rugăciune.

După o activitate de peste 30 ani în domeniul legislaţiei de pensii şi asigurări sociale, doamna Jeniţa Naidin, aflată acum la pensie, promovează în comunicările sale cu societatea, prin articole şi cărţi publicate, îndemnul să respectăm legile morale şi spirituale.

În legătură cu publicarea pe internet a articolelor sale, domnul Menuţ Maximinian, director editorial al ziarului RĂSUNETUL, Bistriţa, ne spune că acestea sunt cele mai accesate de cititori din toate scrierile.

În tumultul vieţii moderne atât de complicate, în care goana după bunuri materiale e legea supremă, e bine că se găsesc îndrumători către viaţa spirituală a omenirii.

Aceştia pot fi în principal preoţii, care au chemare şi voinţă de a-şi realiza misiunea creştină, apoi psihologii, psihoterapeuţii, medicii şi scriitorii.

Sunt de aceeaşi părere cu autoarea că practicarea rugăciunii cu credinţă aduce un echilibru bun psihic, dar pentru aceasta trebuie o educaţie specială.

Am receptat din carte şi aceste cuvinte ale autoarei:

„Dorinţa de vindecare a celui suferind este cel mai bun medicament. În orice situaţie şi la orice vârstă, omul are nevoie de vibraţia vindecătoare a Iubirii.”

Atunci când Jeniţa Naidin ne vorbeşte despre cartea lui Octavio Paz, aduce un omagiu scriitorului prin cuvintele:

„Când avem şansa, să citim o lucrare în care un semen al nostru a încorporat atâta muncă, atâta suflet şi trăire personală, nu putem decât să ne bucurăm şi să învăţăm. DUBLA FLACĂRĂ este o carte deosebit de densă şi de aceea, mai grea, dar merită lectura pentru că are în cuprinsul său o sinteză, din multe scrieri universale reprezentative, despre cel mai important sentiment uman: IUBIREA.”

Acelaşi sentiment de bucurie l-am simţit citind această carte densă, TERAPIA DE RESPONSABILIZARE, în care autoarea a încorporat atâta muncă, citind şi studiind cărţi despre sufletul şi spiritul omului.

Apariţia acestei cărţi este anunţată şi pe blogul personal la Jeniţei Naidin la rubrica: http://jenita.ro/despre-mine

Doresc doamnei Jeniţa Naidin să continue cu scrierile vindecătoare spre binele celor care o citesc, iar acestei cărţi să vadă cât mai repede LUMINA tiparului.