Pr. Vasile Beni: Când credinţa omului se întâlneşte cu puterea lui Dumnezeu atunci se produce vindecarea

Textul evangheliei,,În vremea aceea plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El şi strigau şi ziceau: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!“ După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?“ Ei I-au zis: „Da, Doamne!“ Atunci S-a atins de ochii lor zicând: „Fie vouă după credinţa voastră!“ Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: „Luaţi seama, să nu ştie nimeni“. Dar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi scoţându-i-se demonul, mutul a vorbit. Iar mulţimile se minunau, zicând: „Aşa ceva niciodată nu s-a arătat în Israel!“ Dar fariseii ziceau: „Cu domnul demonilor îi scoate pe demoni“. Şi Iisus străbătea toate oraşele şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor”.
Când credinţa omului se întâlneşte cu puterea lui Dumnezeu atunci se produce vindecarea
1)Ce credem noi oamenii despre minuni ?-cred că este o întrebare la care mulţi dintre noi am căuta un răspuns.Pentru că din evanghelia acestei duminici ni se spune despre Mântuitorul că a făcut două minuni. Foarte pe scurt: noi credem că minunea este un fapt extraordinar, cutremurător, pe care nu-l poate face decât Dumnezeu. Şi poate mai credem că omul nu poate face minuni decât dacă este sfânt, dar şi atunci tot puterea lui Dumnezeu lucrează în el. În fond o minune nu este ceva extraordinar. O minune este reintrarea în normalitate. O minune se face asupra unui om care-i bolnav, care este orb, care este şchiop, care este paralitic, care e într-o suferinţă, plin de bube, care abia de mai suflă, e pe moarte, şi atunci intervine Dumnezeu şi face doar o minune. Dar minunea nu face altceva decât să-i restabilească ordinea. Orice suferinţă din lume se cheamă în termeni medicali patologie. Că se spune: e un caz patologic, adică este un caz anormal, ieşit din normalitate. Pe Adam şi pe Eva i-a făcut oameni sănătoşi şi întregi şi fără boli şi care nu aveau în faţă perspectiva de a se îmbolnăvi. Răul în lume l-a adus omul prin neascultare astfel în lume intrând boala şi suferinţa.Şi când suntem bolnavi intervine doctorul cu ştiinţa,dragostea,cu bunătatea cu medicamentele , cu toate metodele lui,caută să te vindece în timp. În două săptămâni, într-o lună, într-un an, în cinci ani. Dumnezeu nu face aşa, le concentrează în timp. Ceea ce face doctorul în real, Dumnezeu face într-o singură secundă. “Vezi!”, şi orbul vede. “Ridică-te!”, şi se ridică ologul. “Lazăre, ieşi tu afară!”, şi Lazăr, mort de patru zile iese afară. Ceea ce un doctor poate să facă într-un timp îndelungat, Dumnezeu face într-o secundă. Şi aceasta trebuie să reţinem în legătură cu cei doi orbi, dar şi cu alţii. Puterea lui Dumnezeu este aceea care operează minunea. Dar e necesar ca ea să se întâlnească cu credinţa omului. Nu vindecă Dumnezeu singur. Şi nu te vindecă împotriva ta! Dacă tu vrei să-I spui: “Doamne, nu cred în Tine! Nu exişti!” sau “Eşti rău pentru că datorită Ţie m-am îmbolnăvit”, Dumnezeu nu te vindecă pentru că nu intri în dialog cu Dumnezeu. Este foarte important ca dorinţa ta de a te vindeca să se îndrepte spre Dumnezeu cu acel: “Doamne, miluieşte!” Adică ai milă de mine, pentru că eu, prin mine însumi nu pot face nimic. Tu eşti cel care mi-ai dat sănătatea şi tot Tu eşti Cel care mă vindeci de o boală.
2)Importanţa şi puterea credinţei personale-De aceea, de cele mai multe ori, când Domnul înainte de a face minunea îl întreabă pe el, pe cel care îi stă în faţă: “Crezi că pot să fac Eu aceasta?” Şi de fiecare dată dă răspunsul: - dacă spune cred – “Credinţa ta te-a mântuit”. Nu spune: “Eu te-am mântuit, Eu te-am vindecat!”ci “Credinţa ta s-a întâlnit cu puterea Mea”. Dacă nu se întâlnesc aceste două puteri, miracolul nu se întâmplă, rămâi mai departe cum ai fost. Şi observăm cum credinţa ne dă stabilitate şi sens.Când un creştin crede cu tărie în puterea şi bunătatea de sus, nu este problemă pe care el să n-o poată rezolva şi nici povară pe care el să n-o poată purta. Credinţa dă echilibru şi tărie sufletului, în lupta dintre bine şi rău, alungă ispitele păcătoase, ne este călăuză pe căile uneori atât de spinoase ale vieţii. Ea stabileşte o legătură puternică între Dumnezeu şi om. Ea alungă de la om deznădejdea şi îl asigură că nu rămâne niciodată singur pe lume. Ea îi repetă la nesfârşit adevărul cântării sfinte: „Cu noi este Dumnezeu!”.
Ce învăţăm din Evanghelia de azi? În primul rând, din atitudinea Mântuitorului Iisus Hristos vedem că El ascultă rugăciunea celor infirmi sau bolnavi.În al doilea rând, Mântuitorul, voind să-i înveţe pe toţi oamenii cât de necesară este credinţa pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, îi întreabă pe cei doi orbi dacă au credinţă, pentru a arăta tuturor că este necesară credinţă puternică în Dumnezeu când cerem de la El o binefacere. Pentru că noi nu ştim cât de mare este valoarea darului vieţii şi al sănătăţii simţurilor decât atunci când acestea ne lipsesc-de aceea atunci când suntem sănătoşi dar şi după ce am primit binefacerea sau vindecarea dorită, trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu, să-I arătăm recunoştinţă, să-L mărturisim pe El ca fiind Binefăcătorul, Doctorul şi Mântuitorul sufletelor şi al trupurilor noastre.Amin!