Să venim la Iisus cu necazurile şi greutăţile pe care le avem

(Ev.Mt.9,27-35 – vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum)

Vestea că Iisus a săvârşit minunea vindecării slăbănogului în Capernaum a străbătut cu repeziciune localitatea, astfel încât mulţi veneau să-L vadă pe Cel ce a zis: „Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ”. Printre cei care au venit au fost şi doi orbi care au strigat către Iisus: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule a lui David!”. Iisus a întrebat: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Ei i-au răspuns: „Da, Doamne!”. Atunci El s-a atins de ochii lor vindecându-i de orbire.
Oamenii încearcă în ziua de azi să se salveze prin tot felul de puteri: puterea albă, puterea neagră, puterea apei, puterea cerului şi puterea politică. Dar toate aceste puteri au eşuat – şi numai una rămâne – puterea lui Dumnezeu.
A-L cunoaşte pe Dumnezeu în Iisus Hristos nu este doar o descoperire intelectuală, ci mult mai mult. Este o experienţă de putere.
Atunci când viaţa mea este un eşec, Hristos vine la mine şi îmi spune: Apropie-te de Dumnezeu şi El va face pentru tine un bine. Credeţi că pot să fac aceasta? – Da, Doamne!
În evanghelia duminicii a zecea după Rusalii, un tată vine la Iisus şi îl roagă să-i vindece copilul bolnav. Iisus îl întreabă pe tatăl copilului: Crezi că pot să fac lucrul acesta? Şi tatăl răspunde: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele! Ce să înţelegem? Spune cred, şi în acelaşi timp, ajută necredinţei mele – ce să înţelegem, credea sau nu credea?
Credea că Dumnezeu există, că Iisus poate face minuni şi atunci ce fel de credinţă nu avea? Credinţa ca forţă personală, să-l determine să participe şi el la minune.
Orbii ne arată că esistă trepte în credinţă, pentru că credinţa e o putere, o forţă şi dacă o avem, mâine totul poate fi posibil în viaţa noastră, ceea ce azi e imposibil.
Condiţia însă este să venim la Iisus să-i spunem necazurile şi greutăţile noastre. Orbii au venit la Iisus cu orbirea lor, El s-a atins de ochii lor şi s-au vindecat. Şi noi să venim astăzi la El cu păcatele, problemele şi orbirea noastră. Ca şi ei, putem spune: Miluieşte-ne pe noi, Fiule a lui David! El ne va întreba: Credeţi că pot Eu să fac acestea? Dacă răspunsul nostru va fi: Da, Doamne, El ne va umple cu o putere interioară care va fi mai mult decât ceea ce ne-am imaginat noi vreodată. Pentru că fiecare dintre noi am văzut în viaţă unele minuni şi fapte mai presus de mintea noastră, săvârşite fie cu noi, fie cu cei din jurul nostru. Fiecare dintre noi când suntem bolnavi sau în faţa unei mari primejdii cerem stăruitor să facă Dumnezeu o minune cu noi şi să ne scape de necazul care ne apasă. Dar aproape întotdeauna uităm să ne recunoaştem nevrednicia şi să ne întrebăm cu smerenie: Doamne, oare sunt vrednic eu păcătosul de mila Ta? Sunt vrednic să faci o minune atât de mare cu mine, cel plin de păcate?
Să învăţăm a ne ruga cu credinţă, având drept pildă pe cei vindecaţi din evanghelia de azi. Că aceia mergeau după Mântuitorul şi strigau cu credinţă: Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David! Iar dacă Domnul ne va întreba ca şi pe aceia: Credeţi că pot Eu să fac aceasta?, noi să răspundem din toată inima: Da, Doamne! Credem că Tu ai făcut cerul şi pământul! Credem că Tu ai creat pe îngeri şi pe oameni! Credem că Tu te-ai întrupat din Fecioara Maria şi ai înviat din morţi, pentru a noastră mântuire! Credem în Evanghelie şi în puterea Sfintei Cruci, credem în milă şi minunile Tale! Amin.