Damaschin Pop-Buia: Om sub vremuri

„Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”, ne învăța, cu mai multe secole în urmă, Miron Costin. Numai că de la o vreme încoace lucrurile nu mai stau chiar în întregime așa. Mai precis, de când Putin - îmi este foarte greu să-i găsesc un adjectiv potrivit – și-a aruncat ghearele peste Ucraina și, odată cu această invazie, spaima în Europa, cât și pe celelalte continente. Mai mult, deriva este încă și mai accentuată, de la revenirea lui Trump în funcția de președinte al S.U. A.

            În cazul celor doi s-a produs o răsturnare a normalului, frumoasa reflecție filosofică a cronicarului nu mai stă, din păcate, în picioare. Mai clar, vremurile sunt sub Putin și sub Trump! Dacă noi, oamenii de rând, ne aflăm mai departe sub vremuri, nu același lucru putem spune despre cei doi mai-sus pomeniți. Până și personalități importante la nivel mondial sunt neputincioase în fața absurdității, și mai ales a bestialității pe care marele stăpân din Est îl emană. Iar celălalt, noul vechi președintele al U. S. A., se comportă aproape ca un descreierat, este atât de imprevizibil, nerespectând niciun fel de legi internaționale, de parcă ne-am afla în feudalism. Nu este constatarea mea, ci un calificativ pe care l-am întîlnit în presa scrisă ori vorbită din Germania. Cine și-ar fi putut închipui, în urmă cu numai zece ani, că războiul va ajunge și în Europa. Cu conflictul din Orientul Mijlociu eram oarecum obișnuiți, căci acolo starea de instabilitate și confruntările armate durează de aproape o veșnicie, ceea ce nu înseamnă nici pe departe că starea este una normală. Războiul civil, prezent cu precădere pe continentul african, face mai departe ravagii, iar cei care suferă direct sunt „oamenii care se află sub vremuri”. În Sudan, bunăoară, fetele sunt date la măritat la vârsta de - incredibil! – numai 12 ani. Asta pentru ca familiile să aibă o gură mai puțin de hrănit. E cunoscut faptul că în Africa rata natalității este mult mai ridicată decât pe Bătrânul Continent. Mulți dintre tați își pierd viața în război, lăsând în urma lor familii numeroase, care suferă acut de subnutriție și chiar de lipsa apei potabile

            Revenind la actanții „noștri”, îmi aduc aminte că la puțină vreme după declanșarea conflictului armat, respectiv invazia rușilor în Ucraina, primeam poștă (via E-Mail) de la un bun prieten. Conținutul făcea referințe la, atunci, proaspăt începutul război, o analiză prospectivă, făcută de un profesor universitar din Frankfurt, prieten de-al prietenului meu. Un text lung, care fusese de fapt expus în una dintre prelegerile acestuia în fața studenților, și în care se prevedea un conflict de durată. Bineînțeles, afirmația se baza pe cunoştinţele de specialitate de care profesorul dispunea. Era un scenariu foarte descurajant, chiar deprimant, făcut rece, cum îi stă bine unei lucrări științifice. Vă spun drept, de la un moment dat am început să mai sar câte un rând din text că mi se părea aproape apocaliptic. Mi-am spus, oare nu ne ajunge cu nebuneala asta de covid, care ne-a tulburat atât de urât zilele, și care ne-a furat părinți ori prieteni, luându-i cu ea pentru totdeauna, ne mai ameninţă acuma și Putin cu coasa lui cea mare și neagră a războiului? Bine că măcar pandemia era pe picior de ducă, altfel am fi avut, în paralel, două belele, una mai hidoasă decât cealaltă. În altă parte de pe Globus, mai precis în Orientul Apropiat, veșnicul conflict Israel/Palestina lua dimensiuni noi, cu pericolul de extindere în țările vecine. A urmat băgarea nasului în oala cu apă fierbinte a lui Trump, care, chipurile, ar rezolva conflictul într-o clipită, situându-se clar de partea Israelului, iar mai apoi, odată cu lățirea conflictului prin implicarea Iranului, ne-am trezit cu catastrofala criză de țiței, una nemaiîntâlnită de la începutul anilor 1970. Toate acestea fac un tablou demn de un film de groază, ori de strigatul lui Edvard Munch, cu mențiunea că în ultimul avem de-a face cu arta, și încă cu una de excepție. Politicul a luat, cel puțin pe alocuri, înfățișare de caricatură, de grotesc și mai ales de absurd, căci oricât de mari cunoscători ai ființei umane ar fi psihologii, psihanaliștii ori savanți de alte specializări, niciunul nu poate să facă mai mult decât în a le descrie celor doi caracterul, nu însă să propună și soluții pentru ieșirea din impas, unul în care între timp ne implică pe mai toți de pe planetă.

            În această vreme, pe Continentul Nou, Trump își vedea de ale lui, în stilul cu care ne obișnuise în vremea primului mandat de președinție. Mediile ne-au dezinformat, o bucată bună de vreme eram pe punctul de a-i da șanse mari contracandidatei acestuia, democrata Kamala Harris, dar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată și tot atât de nedorită. Și asta spre folosul actualului reales. Cum s-a ajuns aici, e o altă poveste, ia în sensul acesta circulă atâtea teorii, încât nu vrem să ne alăturăm uneia ori alteia dintre ele. Cert este că un sprijin masiv a venit din lumea inteligenței artificiale, a tech-miliardarului Elon Musk, ăla de ni s-a arătat la un moment dat, după desemnarea lui în funcția de consultant al lui Trump, cu o drujbă în brațe, una cu care, pare-se, vrea să distrugă atât mediul înconjurător, cât și pe cei care s-ar opune noului regim. Colac peste pupăză, în vremea electorală, mai precis în iulie 2024, la Butler, în Pennsylvania, candidatul republicanilor a mai fost și atins de un glonț, în vreme ce ținea un discurs în fața electoratului. A scăpat ca prin urechile acului, iar întâmplarea, în loc să-l descurajeze, l-a propulsat încă și mai sus în graficul statisticilor electorale. Abia în ultimele săptămâni înainte de alegerile propriu-zise - cel puțin așa arătau studiile făcute în Germania - lui Donald Trump i s-au acordat șanse reale de a fi reales. Și, cum o știm cu toții, acest lucru s-a și întâmplat. În tot balamucul care a domnit peste vremea campaniei electorale se întrezărea și un lucru bun, dacă totul ar fi fost jucat după cărţile americanului: promisiunea de a pune punct războiului de invazie a Rusiei împotriva Ucrainei. Nici măcar el nu a dat crezare propriei afirmații, aceea că va reuși acest lucru în numai 24 de ore, deşi făcuse din asta o armă importantă în vreme de alegeri, dar cu toții am sperat că Trump va găsi cumva drumul către pace. Unde s-a ajuns, respectiv faptul că nu s-a ajuns încă la niciun fel de înțelegere concretă, este bine cunoscut. Putin, așa spun analiștii politici de aici, se joacă și cu Trump, el fiind acela care pune condițiile. Se vede treaba că previziunile profesorului universitar, de care am făcut vorbă mai sus, se vor adeveri, adică drumul către pace va fi unul mai mult decât sinuos, probabil cu suișuri și coborâșuri.

            Vremurile stau așadar sub doi oameni, Putin și Trump, ei le „programează”. Până una-alta, Putin merge mai departe pe drumul de reîntregire a Imperiului Rus de altă dată, numindu-i pe ucraineni neonaziști, Trump eliberează deținuți politici, vrea să ocupe și anexeze Groenlanda, Canalul Panama, ba până și Canada, și ar mai fi multe de enumerat. Printre altele, două lucruri sunt de o importanță majoră: ieșirea Statelor Unite din NATO și ignorarea convențiilor internaționale, la loc de frunte fiind Tratatul Internațional de la Paris, ai cărui semnatari au obligația juridică de a lupta împotriva schimbărilor climatice nefaste cauzate de încălzirea globală, dar și ieșirea din Organizația Mondială a Sănătății, unde cota de susținere din partea S. U. A era cea mai ridicată.

            Ar mai fi de amintit primirea oficială a președintelui Ucrainei, Wolodymyr Selenskyj, la Casa Albă, însă nu cred că aș găsi calificativele potrivite. Poate că ele nici măcar nu există. Doar atât: înjosire și înscenare de tip mascaradă „la cel mai înalt nivel“. Și asta în ditamai Salonul Oval!

            Mașina de război a lui Putin își vede și ea de treaba ei, adică de a face victime în rândul civililor și a distruge infrastructura, în primul rând cea energetică, a Ucrainei. Mai nou, se rătăcesc drone peste Polonia, Țările Baltice, iar actualmente și un peste Galați, și, s-ar părea că președintele fost KGB-ist auzind acest fapt, l-a luat la cunoștință fără a face vreun comentariu. NATO promite ajutor țărilor amenințate, dar dincolo de aceasta nu se întâmplă nimic, mai ales de când Trump retrage, cel puțin în parte, arsenalul și personalul militar staționat în UE, în special în Germania. Nu mai știe nimeni nimic și cu toții totul, o harababură nu numai periculoasă, ci și hidoasă, situație care ameninţă să iasă de sub controlul politicului, căci despre normalitate nu se mai poate vorbi.

            Pe acest fond, chinezii își văd de congresele lor de tip comunist, de pregătirea în vederea anexării Taiwanului, în caz de nevoie, una forțată, cu riscul unui conflict armat. Economic nu mai au nici un concurent serios, pe nemți, care aveau o piața importantă de deschidere în China, India și țările din lumea arabă, i-a lăsat în urmă prin practicarea unor prețuri mult mai avantajoase pe piața de desfacere a automobilului. Iar vizita lui Trump la Xi, care a avut loc de curând, a fost un prilej pentru chinezi de a arăta că sunt cel puțin la acelasi nivel cu rivalii lor economici, SUA, ba, mai mult, Trump și-a înclinat capul în direcția lui Xi, ceea ce n-ar fi făcut în fața niciunui alt șef de stat, un gest totalmente neașteptat.

            Putin nu a întârziat nici el, și-a anunțat vizita în China, la puțină vreme după ce Trump urca în avionul care avea să-l ducă înapoi în USA. Era a 40 întâlnire dintre cei doi mari ai prezentului. Putin nu a făcut nici o referire la situația China-Taiwan, și-a urmărit strict obiectivele pentru care era acolo, adică să vândă cât mai multă materie primă energetică în China, să mărească volumul livrării actuale. Pentru aceasta trebuie mai întâi să se creeze o extindere a infrastructurii în acest sens în țara de tranzit, Mongolia. Asta bineînțeles pentru a-și putea ține la același nivel forța militară, căci din punct de vedere economic, după cum spun mediile, situația Rusiei este actualmente destul de secătuită.

Desigur că presa a comentat și interpretat în fel și chip cele două vizite la nivel înalt, făcute în China, scoțând în relief faptul că a existat un singur câștigător, Xi, președintele chinez. Iar China, ca țară, s-a ales cu o creștere importantă a prestigiului la nivel mondial.

            Vremuri tulburate rău, date peste cap. Doi proști – pe Xi nu-l mai punem la socoteală - aruncă două pietre într-un ocean, o omenire întreagă încearcă să le găsească și să le arunce cât-colo, ca pe niște bube cancerigene. Până acuma, din păcate, fără a da de ele...

Damaschin Pop-Buia

Ostfildern, la sfârșit de mai 2026