Pr. Vasile Beni: Când nu mai există nicio speranţă, mai există totuşi una, şi aceasta este la Dumnezeu

           Textul Evangheliei la Duminica a şaptea după Rusalii: ,,În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând și zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii și Iisus i-a întrebat: Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credința voastră fie vouă! Și s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe. Dar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela. Și, plecând ei, iată, au adus la El un om mut, având demon. Și, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulțimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Și Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor. (Matei, 9,27-35)

Dragii noştri credincioşi!

Evanghelia duminicii a şaptea de după Rusalii ne descrie o minune săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos a doi oameni orbi şi a unui mut.Textul Evangheliei este uşor de înţeles pentru că ne descrie cele întâmplate: cum Mântuitorul a intrat în cetatea Capernaumului; cum doi oameni orbi, auzind acest lucru, au mers după Iisus rugându -L şi strigând: „Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David!”; cum Iisus i-a întrebat dacă ei cred lucrul acesta şi când au spus că da, Mântuitorul le-a răspuns: „După credința voastră fie vouă! Și s-au deschis ochii lor….”

Dragii noştri credincioşi!

Rugăciunea este vorbirea noastră cu bunul Dumnezeu, de la Cel de la Care se revarsă asupra fiecăruia dintre noi „toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit”.

        Şi fiecare dintre noi cred că am fost învățați de părinții și bunicii noștri să ne rugăm Bunului Dumnezeu.                                                                                    Dimineața, mulţumindu-I Bunului Dumnezeu că ne-am odihnit în noaptea ce a trecut și suntem sănătoși și cerându-I ajutorul să ne ajute la ziua pe care tocmai o începem.

Iar seara, să nu uităm să-I mulțumim Domnului că a fost alături de noi pe parcursul zilei pe care o încheiem şi să zicem cu Sfântul Ioan Gură de Aur „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

      Însă cred că cea mai des folosită rugăciune de fiecare dintre noi este „Rugăciunea de nevoie!”  Nu de puţine ori am spus cu toţii: „Doamne, ajută-mă sau Doamne, scapă-mă!”, privind spre Dumnezeu ca spre singurul care ne mai poate ajuta.

       Şi ştim cu toţii că ne rugăm mai stăruitor Bunului Dumnezeu atunci când avem o nevoie urgentă. Ne-am rugat sau ne rugăm când suntem bolnavi să ne dea sănătate. Ne  rugăm când suntem în examene, să trecem  cu bine. Ne rugăm când suntem în călătorie să fim feriţi de accidente şi exemplele ar putea continua. Acest lucru sau această rugăciune am putea spune că au făcut-o cei doi oameni orbi care se rugau ca Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să aibă milă de ei.

      Însă pentru noi, cei sănătoşi, important este să conştientizăm, ca rugăciunea să nu fie doar la caz de nevoie, ci să facă parte din viaţa noastră zilnică. Pentru că rugăciunea nu este doar de a chema pompierii doar atunci când avem nevoie. Pentru că de Dumnezeu avem nevoie tot timpul vieţii.

          Iar pentru ca rugăciunea noastră să fie bine primită trebuie să avem credinţă, bineştiind că atunci „când nu mai există nicio speranţă, mai există totuşi una. şi aceasta este la Dumnezeu!”

       Credinţa din punct de vedere dogmatic este puterea sufletească de a accepta ca adevărate datele învățăturii de credință, ce nu pot fi înțelese rațional uneori sau nu pot fi văzute cu ochii. Credința creștină este o condiție esențială în mântuire, ea este mijlocul, modul sau calea prin care noi primim harul divin care ni se oferă prin Hristos pentru a conlucra cu el.

    A crede presupune un efort și anume că, dincolo de logica omenească, dincolo de posibil, se poate întâmpla și imposibilul. Credinţa e încrederea în Dumnezeu Care nu ne părăseşte niciodată.

      Credinţa nu este un adăpost unde fugim ca să scăpăm de furtunile vieţii, ci Credinţa este ochiul cu care noi ne uităm la Hristos, mâna cu care ne prindem de Hristos, limba cu care gustăm cât de bun este Domnul, piciorul cu care mergem la Hristos. Credinţa este mâna omului întinzându-se să apuce mâna întinsă a harului lui Dumnezeu. Credinţa este un salt, o săritură, nu într-un gol întunecat, ci în braţele Celui care S-a dat pe Sine pentru mine.

Pilda celor patru lumânări. Se spune că patru lumânări ardeau încetişor… ambianţa era atât de plăcută încât le puteai auzi vorbind. Prima lumânare a spus:

-Eu sunt Pacea. Oricum nimeni nu mă mai poate păstra aprinsă. Cred că mă voi stinge. Flacăra s-a mişcat şi s-a stins în întregime. A doua lumânare a spus:       

– Eu sunt Credinţa. Dincolo de toate, eu nu mai sunt indispensabilă, nu mai are niciun sens să mai stau aprinsă. Când a terminat de vorbit o adiere blândă a stins-o. Cu tristeţe, a treia lumânare a spus:

– Eu sunt Iubirea. Nu am forţă să mai stau aprinsă. Oamenii mă dau de-o parte şi nu-mi înţeleg importanţa. Ei uită chiar să-i iubească pe cei din jurul lor şi, fără să mai aştepte, s-a stins.

Deodată, un copil intră în încăpere şi văzu cele 3 lumânări stinse. ,,De ce nu ardeţi? Voi ar trebui să fiţi aprinse mereu”. Spunând asta, copilul a început să plângă. Atunci ce-a de-a patra lumânare a spus:

-Nu-ţi fie frică, câtă vreme eu încă mai ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranţa. Cu ochii strălucitori, copilul luă lumânarea speranţei şi le aprinse pe celelalte.

      Flacăra speranţei să ardă mereu în viaţa noastră, şi astfel, fiecare dintre noi putem menţine aprinse: speranţa, credinţa, pacea şi iubirea. Amin!

Pr. Vasile Beni