Pr. Vasile Beni: Să fim atenți la cuvintele pe care le rostim

Textul evangheliei la Duminica a şaptea după Rusalii: “În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Dar ei, ieşind, L-au vestit în tot ținutul acela. Și, plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetățile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor” (Ev Matei 9, 27-35).

                  Dragii noştri credincioşi!

Poetul nostru Alexandru Vlahuță spunea în poezia Profetul din Nazaret:

“El orbilor le dă lumină/ Și muților le dă cuvânt,

Pe cei bolnavi îi întărește,/ Pe morți îi scoate din mormânt”. 

            Evanghelia acestei duminici ne descrie două minuni săvârşite de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel care este doctor al trupului şi al sufletului. O evanghelie care ne îndeamnă să medităm la mesajul pe care vrea să ni-l transmită, acela ca atunci când avem un necaz să cerem ajutorul bunului Dumnezeu. Foarte pe scurt ne oprim la patru învăţături:

      1. Cât de grea este viaţa unui om orb trupesc 

Cred că fiecăruia dintre noi ne-a fost dat ca mergând pe cărările acestei vieţi să ne întâlnim cu oameni nevăzători. Şi pentru moment am fost cuprinşi de un sentiment de milă faţă de cei care sunt încercaţi de această grea suferinţă. Pentru că dintre toate cele cinci simţuri cu care fiecare dintre noi am fost înzestraţi de către bunul Dumnezeu cel mai de preţ a fost este şi va fi văzul. Dacă ne-am opri nu doar ca să-i privim, ci şi să-i vedem pe cei nevăzători, să vedem cum se desfăşoară doar o zi din viaţa lor, cred că am fi cu mult mai conştienţi ce dar mare ne-a dat Dumnezeu fiecăruia dintre noi….vederea. Să ne gândim că un om orb sau nevăzător nu vede chipul celor dragi, nu vede cerul înstelat sau câmpul plin de flori. Nu vede icoanele sau Sfânta Biserică, nu vede răsăritul şi apusul soarelui, nu vede frumuseţile acestei lumi. Iar viaţa unui asemenea om este umbră, întuneric, greutate. Pentru că multe boli și multe suferințe chinuiesc viața oamenilor, dar cea mai grea suferință pare a fi orbirea. Neputând lucra ca să poată trăi, unii dintre ei sunt nevoiţi să cerşească. Dintre toate categoriile de cerșetori din lumea aceasta, orbii impresionează în chip deosebit pe cei care trec pe lângă ei. Oricât de zgârcit sau oricât de pornit ar fi cineva împotriva cerșetorilor, este cu neputință să nu-l înduioșeze cât de puțin mâna întinsă a unui orb.

         2. Cum este viaţa unui om orb sufletește care nu-l vede pe Dumnezeu - exemple. 

Suntem orbi spiritual când nu preţuim timpul vieţii noastre. Suntem orbi sufleteşte când nu ne întrebăm: Oare cât timp am rezervat pentru o rugăciune, oare cât timp am rezervat pentru a aduce un strop de bucurie în sufletul unui semen de-al nostru care avea nevoie de sprijinul, ajutorul, iubirea noastră.

           Suntem orbi spiritual când nu înţelegem că limbajul iubirii de semeni este compasiunea. Oare noi nu putem iubi pe toţi oamenii la fel indiferent de etnie şi statutul lor? Oare noi nu putem oferi o îmbrăţişare, un cuvânt bun unui copil măcinat de dorul părinţilor plecaţi la muncă în străinătate? Oare noi nu putem asculta povestea unui bătrân părăsit de familia sa şi lăsat fără milă într-un azil?

      Suntem orbi spiritual când suntem fii risipitori. Oare câţi dintre noi, nu am fost fii răzvrătiţi şi risipitori ai Tatălui nostru, bun, iubitor, milostiv si iertător?

      Suntem orbi spiritual când nu ne cercetăm pe noi înşine, când ne lipseşte dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, fără să ne doară acest lucru, fără să ne mustre conştiinţa, când cercetăm viaţa altora, dar nu o cercetăm pe a noastră şi nu vedem câte lucruri avem de îndreptat în comportamentul nostru.

        Suntem orbi spiritual când amânăm pocăinţa. Greşelile noastre se şterg prin baia Sfântă a Spovedaniei şi astfel se rup paginile păcatelor noastre, cartea vieţii poate rămâne doar cu paginile curate, cu paginile unde ne sunt contabilizate doar faptele frumoase şi plăcute lui Dumnezeu.

   3. Să fim atenți la cuvintele pe care le rostim

     Prin cuvânt, fiecare dintre noi transmitem un gând sau sentiment, o informaţie sau chiar o atenţionare şi exemplele pot continua. Pentru că prin cuvânt putem tămădui sau putem răni. Şi de aceea este foarte important să fim atenţi la cuvintele pe care le rostim. Iar oamenii care nu pot vorbi, prin semne sau gesturi încearcă să ne transmită un mesaj. Să ne întrebăm şi să ne răspundem în acelaşi timp, eu ca şi creştin prin cuvintele pe care le rostesc ce mesaj transmit, de apropiere sau de îndepărtare de Dumnezeu.

         Un profesor universitar a fost întrebat dacă în copilărie a bătut pe vreun coleg sau a fost bătut de vreun copil. De lovit poate că am lovit sau am fost lovit, dar nu îmi aduc exact aminte. Însă ceea ce îmi aduc aminte este faptul că un copil a spus vorbe jignitoare la adresa mea și a familiei pe care nu le pot uita nici până în ziua de astăzi. Să fim atenți așadar la cuvintele pe care le rostim.

4. Lev Tolstoi în Pilda nopții spune cum un om orb se întorcea acasă. Era noapte. Orbul ducea cu el o lumină.       

- Prost mai este omul care-și luminează calea. La ce-i mai trebuie lumină uni orb pentru că el tot nu vede?     

Răspunsul - Îi trebuie ca să nu dea peste el unul care vede!

Și de aceea am intitulat predica de astăzi despre orbire și vorbire. Amin!

Pr. Vasile Beni