EVANGHELIA DUMINICII A 6-A DUPĂ PAŞTI

Ceva despre orbia cea sufletească

În vremea aceea, trecând Iisus, văzut-a pe un orb din naştere. Şi l-au întrebat pe El ucenicii Lui, zicând: “Ravvi, cine a greşit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Răspuns-a Iisus: “Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu întru el. Mie mi se cade să lucrez lucrurile Celui ce M-a trimis, până este ziuă; vine noaptea când nimeni nu poate să lucreze. Când sunt în lume, lumină sunt lumii”. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină peste ochii orbului. Şi i-a zis lui: “Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (ce se tâlcuieşte: trimis)”. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră pe el mai înainte că era orb ziceau: “Au, nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?” Unii ziceau: “Acesta este!” Iar alţii ziceau: “Seamănă cu el!” Iar el zicea: “Eu sunt!” Deci îi ziceau lui: “Cum ţi s-au deschis ochii?” Răspuns-a el şi a zis: “Un Om, ce se numeşte Iisus, tină a făcut şi a uns ochii mei şi mi-a zis mie: “Mergi la scăldătoarea Siloamnului şi te spală”; şi, mergând şi spălându-mă, am văzut”. Şi i-au zis lui: “Unde este Acela?” Zis-a: “Nu ştiu!” Dus-au la farisei pe cel ce oarecând fusese orb. Şi era sâmbătă când a făcut Iisus tina şi i-a deschis ochii lui. Deci iarăşi l-au întrebat pe el şi fariseii cum a văzut. Iar el a zis lor: “Tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd”. Deci ziceau unii dintre farisei: “Acest om nu este de la Dumnezeu, că nu păzeşte Sâmbăta”. Alţii ziceau: “Cum poate om păcătos să facă semne ca acestea?” Şi dezbinarea era între ei. Zis-a orbului iarăşi: “Tu ce zici pentru Dânsul că a deschis ochii tăi?” Iar el a zis: “Prooroc este!” Deci n-au crezut iudeii pentru dânsul că orb a fost şi a văzut, până ce au chemat pe părinţii acestuia. Şi i-au întrebat pe ei, zicând: “Acesta este fiul vostru care voi aţi zis că s-a născut orb? Cum dar acum vede?” Răspuns-au lor părinţii lui şi au zis: “Ştim că acesta este fiul nostru şi cum că orb s-a născut; iar acum vede, nu ştim; sau cine i-a deschis lui ochii noi nu ştim. Însuşi vârstă are, pe dânsul îl întrebaţi! El singur pentru sine-şi va spune”. Acestea au zis părinţii lui, că se temeau de iudei. Pentru că acum se sfătuiseră iudeii că de-L va mărturisi pe El cineva a fi Hristos să se lepede din sinagogă. Pentru aceea părinţii lui au zis că vârstă are, pe dânsul îl întrebaţi. Deci, au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi au zis lui: “Dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că Omul Acesta păcătos este”. Iar acela a răspuns şi a zis: “De este păcătos nu ştiu, una ştiu: că orb fiind eu acum văd”. Şi i-au zis lui iarăşi: “Ce a făcut ţie? Cum ţi-a deschis ţie ochii?” Răspuns-a lor: “Am zis vouă acum şi n-aţi auzit… Ce, iarăşi voi să auziţi? Au, doară şi voi voiţi să vă faceţi ucenici ai Lui?” Deci l-au ocărât pe el şi au zis lui: “Tu eşti ucenic al aceluia! Iar noi ai lui Moise suntem ucenici. Noi ştim că prin Moise a grăit Dumnezeu, iar pe acesta nu-l ştim de unde este!” Răspuns-a omul şi a zis lor: “Întru aceasta este minune, că voi nu ştiţi de unde este, şi a deschis ochii mei. Şi ştim că pe păcătoşi Dumnezeu nu-i ascultă. Ci, de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit cum ca să fii deschis cineva ochii vreunui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic”. Răspuns-au şi i-au zis lui: “Întru păcate tu te-ai născut tot şi tu ne înveţi pe noi?” Şi l-au gonit pe el afară. Auzit-a Iisus că l-au gonit pe el afară şi, aflându-l pe dânsul, i-a zis lui: “Tu crezi în Fiul lui Dumnezeu?” Răspuns-a el şi a zis: “Cine este, Doamne, ca să cred într-Însul?” Şi i-a zis Iisus lui: “L-ai văzut pe El şi Cel ce grăieşte cu tine Acela este”. Iar el a zis: “Cred, Doamne!” Şi s-a închinat Lui. Şi i-a zis Iisus: “Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, ca acei ce nu văd să vadă; şi cei ce văd să fie orbi”. Şi au auzit acestea unii dintre farisei, care erau cu Dânsul, şi au zis Lui: “Au, doară şi noi suntem orbi?” Zis-a lor Iisus: “De aţi fi orbi n-aţi avea păcat; iar acum ziceţi: Noi vedem pentru aceasta păcatul vostru rămâne”.

(Ioan 9, 1-41)

Plină de adânci învăţături sufleteşti este evanghelia din această duminică, dar plină şi de o grozavă mustrare şi judecată cerească.

Mersul acestei evanghelii este acesta: Eu, Domnul Iisus, am venit într-o lume ce-şi pierdu-se şi lumina şi lumina cea sufletească. Eu le-am adus pe amândouă. Am adus şi “lumina lumii” (In 8, 12) şi am adus şi vederea cea sufletească. Le-am adus pe amândouă, pentru că, de aduceam numai “lumina”, cei “orbi” n-aveau niciun folos de ea. Şi, iarăşi, de vindecam numai orbia cea sufletească, ce era să facă oamenii cu ochii fără lumină?

Iisus Mântuitorul a adus în lume şi lumina vieţii şi “doctoria cu care să ne ungem ochii” ca să vedem această lumină (Apoc 3, 18). Toţi câţi L-au primit şi Îl primesc pe Domnul şi doctoria adusă de El (Jertfa şi darurile Crucii) se tămăduiesc îndată de orbia cea sufletească şi de toate bolile cele sufleteşti. Domnul a venit “să dea orbilor vedere” (cf. Lc 4, 18). Milioane şi milioane de “orbi” s-au vindecat şi se vindecă prin Evanghelia Lui. Întrebarea este însă: S-au tămăduit oare toţi cei orbi cu sufletul pe timpul Mântuitorului? Ba! Cei mai mulţi au stăruit în orbie sufletească. N-au primit nici lumina vieţii, nici pe Doctorul ce venise să-i tămăduiască de orbie.

Şi, oare, astăzi este mai altcum? Ba! Lucrurile parcă se petrec exact ca pe timpul Mântuitorului. Lumina în lume a venit, dar oamenii stăruie în păcate şi orbie sufletească. E plină lumea de cei orbi cu sufletul, e plină lumea de orbie sufletească. Aceştia nu vor avea răspuns pentru orbia lor. Un fel de “orbi din naştere” sunt şi cei mai mulţi dintre oamenii de azi.

E adevărat că Taina Sfântului Botez le-a dat ochi şi vedere sufletească, duhovnicească, dar şi-au pierdut aceşti ochi în boala păcatelor.

Grozavă este orbia cea sufletească! Cred că e de prisos să o arăt şi să vorbesc despre ea mai îndeaproape. Beţivi, desfrânaţi, zavistuitorii, zgârciţii etc., sunt tot atâţia orbi cu sufletul. Voi spune însă că tot atât de orbi sunt şi cei ce-şi închipuie că văd… Îşi închipuie că, dacă n-au omorât şi n-au aprins casa cuiva, au un suflet curat şi o vedere curată. Este şi aceasta o oarbie tot atât de grea ca şi cealaltă.

Toţi suntem la fel de orbi cu sufletul şi toţi avem lipsă de tămăduire. “Tu zici: Sunt bogat şi nu duc lipsă de nimic, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol… Te sfătuiesc să cumperi de la Mine doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi” (Apoc 3, 17-18).

Evanghelia orbului din naştere ne arată şi calea tămăduirii. Orbul din evanghelie este o pildă de credinţă vie şi tare. Când Domnul i-a pus tină pe ochi, altul, necredincios, s-ar fi întrebat: “Şi cu leacul ăsta să mă vindec eu de orbire?” Dar el a crezut şi, ascultând cuvântul Mântuitorului, s-a dus la lacul Siloamului. Credinţă, ascultare şi rugăciune; iată ce se cere din partea noastră spre a primi tămăduirea bolilor noastre sufleteşti.

Evanghelia aceasta se petrece şi azi. Oamenilor orbiţi de patimi şi fărădelegi deodată li se deschid ochii cei sufleteşti şi capătă vedere sufletească atunci când Îl primesc pe Domnul şi doctoria Lui. Vai, ce bucurie are un suflet când începe “a vedea”! Eu cred că nu este în lumea aceasta un strigăt mai dulce, mai duios şi mai binecuvântat decât acesta: “Orb am fost şi acum văd!”.

Această veste dulce şi binecuvântată trebuie să o strigăm pe toate drumurile şi noi. Şi noi eram un fel de orbi (cei mai mulţi, din naştere…). Orbi am fost şi acum vedem. Prin darurile Scumpului nostru Mântuitor ne-am recăpătat vederea cea sufletească.

Dar, un lucru ciudat. Orbul cel din naştere a avut multe mustrări şi necazuri după tămăduirea lui. Evangheliile ne arată precis că oriunde s-au deschis ochi sufleteşti şi s-au tămăduit boli sufleteşti şi trupeşti, acolo s-au ridicat îndată împotriviri şi mustrări. Aşa a fost pe timpul Mântuitorului, aşa e şi azi şi aşa va fi până la sfârşitul veacurilor.

Un ostaş din Oastea Domnului îmi spunea că un vecin de-al lui a început a-l batjocori, zicându-i: “Da, ce te-a oprit Oastea Domnului să nu bei şi să nu petreci? De ce-ţi chinuieşti viaţa?”… Ostaşul nostru i-a răspuns foarte cuminte aşa: “Pe mine, dragă vecine, nu m-a oprit Oastea Domnului, ci mi s-au deschis ochii să văd rătăcirea în care am trăit… Nu pentru că mă opreşte Oastea m-am lăsat de petreceri şi chefuri, ci pentru că mi s-au deschis ochii şi văd negru ce mi se părea înainte alb. Şi pentru că simt acum amar ce mi se părea înainte dulce”.

Foarte bine a răspuns ostaşul nostru, pentru că aceasta este puterea Evangheliei: să îi dai omului lumina cea adevărată, spre a vedea lumea şi viaţa în lumina cea adevărată. Însă oamenii de azi nu văd această lumină. Întunericul îl numesc lumină, şi dulcele, amar (Is 5, 20). Oamenii de azi râd când pe un om îl cuprinde dorul mântuirii sufleteşti. Ce lucru dureros se vede în naştere, au orbit fariseii şi cărturarii care îl mustrau că s-a vindecat sâmbăta. Fariseii şi cărturarii erau oameni învăţaţi, însă pentru Evanghelia mântuirii sufleteşti erau orbi. Foarte bine le-a zis Iisus că El a venit “ca acei ce nu văd să vadă şi cei ce văd să ajungă orbi” (In 9, 39).

Şi, oare, astăzi nu este tot aşa?

În atâtea şi atâtea lucruri, cărturarii satelor au sărit şi sar asupra celor din Oastea Domnului cu mustrări că, îndemnând pe oameni să se lase de jocuri şi beţii, “strică legea” şi “datinile” poporului.

Într-un sat din Moldova, un cărturar (învăţător) a început a-i mustra pe ostaşi, zicându-le:

-Mă, proştilor, da’ unde aţi învăţat voi teologie, să citiţi în Scriptură şi să vorbiţi în predică? La treaba asta trebuie ştiinţă, mă!… Şi învăţătură, mă!…

-Noi, domnule învăţător, au răspuns foarte bine ostaşii, e adevărat că n-avem învăţătură multă… suntem nişte oameni neînvăţaţi.. Noi ştim numai atât că mai înainte eram nişte beţivi, suduitori, ticăloşi, iar acum suntem nişte nebuni pentru Hristos şi trăim o viaţă nouă… Cum ne-a venit nouă această schimbare, noi anume nu ştim. Noi ştim numai atât: să dăm slavă lui Dumnezeu, căci “morţi am fost şi am înviat, orbi am fost şi acum vedem” (Lc 15, 32).

Cu adevărat, Împărăţia lui Dumnezeu e parcă şi azi “ascunsă celor înţelepţi şi pricepuţi şi descoperită celor neînvăţaţi” (Mt 11, 25). Adevărate sunt şi azi cuvintele Domnului: “Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, pentru ca acei care nu văd să vadă şi cei ce văd să fie orbi” (In 9, 39).

Felul cum se face şi cum se înţelege “cultura” de azi, apoi, de multe ori e o adevărată piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Despre Fericitul Augustin am citit undeva că la început fusese un om foarte învăţat, dar necredincios. Într-o zi, plimbându-se cu un prieten de-al lui, a dat peste un sătean de rând care citea în Scriptură.

-Ce faci acolo, nene? a întrebat Fericitul Augustin.

-Citesc în Cartea vieţii, a răspuns omul şi a început să citească mai departe, cu graiul înalt, din Evanghelia lui Ioan.

Pe Fericitul Augustin l-a mişcat adânc această întâmplare. Plecând mai departe, a zis către prietenul său:

-Ce înseamnă, prietene, acest lucru? Oamenii cei neînvăţaţi apucă Împărăţia lui Dumnezeu, iar noi, învăţaţii, rămânem în pierzare…

Din acea clipă, Fericitul Augustin a căpătat alţi ochi şi altă vedere şi, apucând pe calea mântuirii sufleteşti, a trăit o viaţă de sfânt.

Dragă cititorule, în încheiere, eu te întreb: cum stai tu cu ochii şi cu vederea cea sufletească? Ia seama că patimile şi păcatele ameninţă neîncetat ochii şi vederea sufletului tău.

Şi tu eşti un orb spui că “nu poţi vedea” pe aproapele tău. Şi tu eşti un orb când nu vezi pe cel sărac, bolnav şi necăjit. Şi tu eşti un orb când te-ai lăsat cuprins şi aprins de duhul desfrânării şi al beţiei. Şi tu eşti un orb când nu vezi semnele şi arătările ce ţi le scoate Domnul în calea vieţii, să te întoarcă din pieire. Şi tu eşti un orb când spui că viaţa asta trebuie să “ţi-o petreci” în cât mai multe pofte şi plăceri păcătoase. De această cumplită boală a orbiei sufleteşti numai Mântuitorul te poate tămădui. De orbia cea sufletească poţi scăpa numai când L-ai primit cu adevărat pe Mântuitorul. Când ţi-ai predat viaţa Domnului, când ai căzut la Crucea Lui şi Sângele Său a picurat peste tine şi peste păcatele tale, când te-ai hotărât la o viaţă nouă cu Domnul. Atunci deodată capeţi alţi ochi şi altă vedere, aşa precum şi Sf. Ap. Pavel a primit altă vedere şi altă purtare când, pe drumul Damascului, s-a întâlnit cu Mântuitorul.

Suflete dragă! Aleargă cu boala ta la Iisus, Doctorul nostru cel mare şi te roagă Lui, zicând: “Luminează, Hristoase, ochii sufletului meu, ca nu cumva să adorm în păcatele de moarte. Fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine, Hristoase, ca şi orbul cel din naştere, strigând către Tine întru căinţă: Milostiv fii mie, Unule, Cela ce eşti lesne-iertător!”.

Cum predica un orb din naştere

Un orb cerşea într-un colţ de stradă. Mai mulţi trecători începură a-l compătimi că nu vedea lumea şi lumina.

-O, nu mă compătimiţi pe mine, răspunse orbul, voi sunteţi mai de compătimit decât mine!

-Cum aşa? Întrebară trecătorii miraţi, strângându-se în jurul lui.

-Apoi, dragii mei, începu orbul, eu ascult ce vorbesc cei care trec pe lângă mine şi aud vorbe ca acestea: “Uite ce frumoasă-i aceea şi aceea!… Uite, tu, soro, ce urâtă-i aceea şi aceea, parcă-i mama pădurii!… Uite cât de rău îi stă pălăria!… Uite la nerodul acela şi acela!… Uite la neroada aceea şi aceea!… Uite pe acela şi acela cum mi-l scoate Iuda în drum!” Şi aşa mai departe, ascult eu despre ce văd oamenii cu ochii lor. Auzind aceste vorbe, mă înfior şi mă întreb: Oare pentru asta le-a dat Bunul Dumnezeu vederea ochilor? Oare o astfel de vedere nu-i ea o orbie sufletească mai grozavă decât orbia mea cea trupească? Voi sunteţi, dragii mei, mai de compătimit decât mine, pentru că voi vă mânjiţi şi vă murdăriţi neîncetat ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase, pe când eu îmi păstrez vederea ochilor curată până în clipa în care Îl voi vedea pe Scumpul meu Mântuitor. Eu nu văd nimic până în clipa în care Îl voi vedea pe Domnul. Eu îmi cruţ vederea pentru El.

Trecătorii rămaseră ruşinaţi. Orbul le-a spus un adevăr usturător; un adevăr ce trebuie să usture şi pe mulţi, mulţi dintre creştinii de azi care îşi murdăresc ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase.