Ştefan Pop cântă în duet cu Placido Domingo. Apoi va concerta, acasă, de Zilele Bistriţei
Tenorul Ştefan Pop va cânta alături de celebrul Placido Domingo într-o gală organizată în deschiderea uneia dintre cele mai importante competiții de operă din lume, „Operalia“.
Evenimentul va avea loc marți, 20 august, la Arena di Verona, în Italia. Ştefan Pop va interpreta un duet cu Placido Domingo din opera „Les pechêurs de perles (Pescuitorii de perle)“ de Bizet și o arie solo din „La Boheme“ de Puccini.
Gala Domingo marchează debutul prestigioasei competiții „Operalia“ fondată de Placido Domingo în 1993. Tenorul român se numără printre câștigătorii concursului invitați să ia parte la evenimentul de deschidere din acest an. Ștefan Pop a câștigat ,,Operalia’’ în 2010.
La întoarcerea în țară, tânărul tenor bistrițean va susține și un concert în orașul natal. Evenimentul este programat pe 24 august, la Biserica Evanghelică din Bistrița, de la ora 19.00. Alături de Ștefan Pop vor cânta și alți doi tenori bistrițeni, Ovidiu Purcel și Florin Ormenișan.
Câştigător a numeroase competiţii importante, printre care Concursul Internaţional de Canto de la Seul (2010) şi Concursul „Operalia’’ de la Milano, Ştefan Pop și-a început cariera internațională în 2009, cu rolul Alfredo din „La Traviata’’ la Teatro dell’Opera di Roma, în celebra producție a lui Franco Zefirelli.
A interpretat rolul principal din „L’Elisir d’amore’’ la Teatrul Verdi din Trieste în 2010 și la Opera de Stat din Hamburg în 2011. În același an a debutat și în rolul Elvino din „La Sonnambula’’ la Opera de Stat din Viena. A urcat pentru prima dată pe scena Operei din Zurich cu rolul Cassio din „Otello’’ de Giuseppe Verdi și a debutat la Seul cu rolul ducelui de Mantova din „Rigoletto’’.
În februarie 2012, Ştefan Pop a cântat pentru prima oară pe scena Operei din Paris, în același rol al Ducelui de Mantua din „Rigoletto’’. În luna aprilie a acestui an, artistul în vârstă de 26 de ani și-a făcut debutul și pe scena celebrului Teatru Bolshoi din Moscova, în rolul Alfredo din „La Traviata’’ de Giuseppe Verdi.
A cântat alături de mari nume ale operei, printre care Angela Gheorghiu, Patrizia Ciofi, Mariella Devia, Edita Gruberova, Leo Nucci, José Cura, Thomas Hampson, sub conducerea muzicală a unor importanţi dirijori: Evelino Pidò, Andrea Battistoni, Daniele Gatti, Simone Young, Paolo Longo şi Luciano di Martino.
Citiţi şi:
- Bistriţeanul Ştefan Pop cântă pe scena Operei Naţionale Bucureşti
- De Bobotează, marele tenor Ştefan Pop a transformat biserica din Luşca în Scala din Luşca
- De Sărbători, vocea de aur a bistriţenilor, Ştefan Pop a lăsat Scala din Milano pentru a se bucura de mieluşeii de acasă
- Ştefan Pop, vocea de aur a bistriţenilor, nu uită de unde a plecat! De la Scala din Milano, acasă, la cules de cartofi
- Tenorul bistriţean Ştefan Pop debutează în Don Giovanni la Opera Naţională din Paris
Adaugă comentariu nou