O butelie de gaz, pericol la Budacu de Sus
Luni, la ora 11.13, dispeceratul integrat ISU SAJ a fost informat, prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Budacu de Sus. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa, sprijiniţi de pompierii voluntari aparţinând Primăriei Dumitriţa, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului care se manifesta cu flacără deschisă nivelul acoperişului imobilului, pe o suprafaţă de circa 100 mp. Intervenţia a durat aproximativ 2 ore, interval în care s-a reuşit evacuarea mai multor elemente de mobilier, articole de îmbrăcăminte, acte şi aparatură electrocasnică. Imobilul era compus din patru încăperi, iar din cauza flăcărilor puternice tavanele acestora s-au prăbuşit. Din fericire, toate cele trei femei care locuiau în casa afectată de incendiu s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă. Paramedicii care încadrează echipajul de prim ajutor SMURD au acordat asistenţă medicală, la locul evenimentului, uneia dintre victime care a acuza un atac de panică şi hipertensiune.
Au fost alocate cazului două autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul subunităţii bistriţene, iar pompierii militari au stabilit că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un coş de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile. O butelie de gaz, situată într-una din încăperi, a îngreunat intervenţia, salvatorii acţionând pentru răcirea recipientului pentru ca apoi să-l evacueze în condiţii de siguranţă.
Citiţi şi:
- Bucătărie cuprinsă de flăcări la Breaza. O butelie putea exploda în orice moment
- Casă devastată de flăcări la Dumitriţa
- Incendiu la o casă din Dorolea! Un copil s-ar fi jucat cu o brichetă! O butelie a explodat, alte două au fost scoase din casă
- Incendiu la o gospodărie din Maieru
- Incendiu la o gospodărie din Romuli. Un bărbat a suferit arsuri, în timp ce scotea o butelie din bucătăria de vară
Adaugă comentariu nou