Bucuria sărbătorii la Măgurele

Duminică, credincioşii din filia Măgurele, parohia ortodoxă Mărişelu au fost ]n yi de sărbătoare. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de părintele paroh Aurelian Poptean, alături de preoţii invitaţi Emanuel Vidican, Lucian Blaga şi fostul părinte parochial, acum la pensie. Cuvântul de învăţătură rostit de părintele Vidican a scos în evidenţă importanţa şi puterea Sfintei Liturghii în viaţa creştinului, făcânf referire la cuvintele părintelui Cleopa Ilie, care ne vorbeşte despre Sfânta Liturghie ca fiind „jertfa şi răscumpărarea lumii întregi, lucrarea Mântuitorului si invierea oamenilor, părtăşia Lui cu noi.”
Fiind zi de sărbătoare şi credincioşii s-au gătit aşa cum se cuvine. Îmbrăcaţi în straie populare, au înveşmântat Biserica şi mai frumos, deoarece creştinul în biserică reprezintă podoaba cea mai de preţ a acesteia. Pe de o parte costumele autentice, iar pe de altă parte curăţia sufletească a celor ce le poartă te îndreptăţesc să exclami necontenit că de aici s-a desprins veşnicia. La Măgurele bucuria sărbătorii a fost deplină prin frumoasele cântări de strană aduse de îndrăgita artistă Cornelia Ardelean Archiudean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5