Pentru Ziua Armatei României – adunare festivă şi „Ziua Porţilor Deschise”
Respectul nostru pentru Armata României şi inclusiv pentru profesioniştii şi vrednicii militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistriţa.
În şirul evenimentelor dedicate sărbătoririi Zilei de 25 Octombrie, care este şi Ziua Armatei României, a avut loc, începând cu ora 10.00, o adunare festivă desfăşurată pe platoul Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa”, la care au fost prezenţi subprefectul Ovidiu Frenţ, vicepreşedintele CJ – Alexandru Pugna, viceprimarul municipiului George Avram, invitaţi din structurile de apărare ale judeţului, personal civil, membri ai familiilor militarilor din cadrul Brigăzii, mass-media etc.
După primirea raportului de către gen. de brigadă dr. Dan Florin Grecu şi trecerea în revistă a trupelor, acesta a dat citire Ordinului ministrului Apărării Naţionale adresat militarilor din România pentru Ziua Armatei României, prin care apreciază valoarea şi efortul făcut de armată, adresând urări şi felicitări cu această ocazie subprefectul şi vicepreşedintele C.J. pentru militarii brigăzii.
Au fost prezentate şi mesajele eşaloanelor superioare, urmate de înaintarea în grad prin Ordin al ministrului şi recompensarea celor mai merituoşi militari din brigadă, fiind felicitaţi efectiv de comandatul brigăzii.
A urmat premierea câştigătorilor competiţiilor sportive desfăşurate de brigadă cu ocazia „Cupei 25 Octombrie” de către gen. de brigadă dr. Dan Florin Grecu, festivitatea încheindu-se cu defilarea impecabilă a trupelor prezente, în acordurile profesionistei Muzici Militare.
Totodată a fost şi „Ziua Porţilor Deschise”, unde au fost prezentate armamentul, tehnica şi echipamentul din dotarea unităţilor, fiind mult apreciate de numărul mare de tineri prezenţi din liceele bistriţene, şcolile generale, învăţământul primar şi cei mai mici din grădiniţele municipiului.
O zi de respect şi de elogii aduse militarilor noştri, care merită să fie stimaţi şi apreciaţi.
Citiţi şi:
- Activităţi multiple de „Ziua Forţelor Terestre” şi a „Sf. M. Mc. Gheorghe”
- Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” – istoric, prezent, perspectivă
- Onor, stimă şi recunoştinţă Armatei României!
- Ceremonie de sosire a echipei OMLT din Afganistan
- Cinste, onoare şi recunoştinţă militarilor din Brigada 81 Mecanizată Bistriţa
Adaugă comentariu nou